Câmpu lui Neag era un sat de oameni harnici, de momârlani cu gospodării întinse pe curele lungi de pământ, ce cuprindeau casa, grajdurile, păşuni şi păduri. În 1989, o veste le-a îngheţat inima sătenilor: statul hotărăşte demolarea a 39 de case din vatra satului, plus biserica, pentru extragerea huilei în regim de carieră.
Violeta Mojoatcă, urmaşă a unei vechi familii înstărite din Câmpu lui Neag, care a întemeiat localitatea, avea 30 de ani atunci. A văzut rămăşiţele fratelui ei, înmormântat de nici un an, răscolite de buldozer. Şi-a văzut tatăl plângând pentru prima oară în viaţă şi întors din drum de un vecin, căci se ducea în pădure să-şi pună ştreangul de gât. Şi a mai văzut casa bătrânească a bunicilor, casa copilăriei şi a fratelui mort doborâte în câteva zile, ca şi cum n-ar fi fost. S-a chinuit, imediat după Revoluţie, să recapete din pământurile familiei, chiar în preajma vechii moşii. La o licitaţie din 1992, bătrânul Mojoatcă s-a dus cu 300.000 de lei, să-şi recapete din pământul expropriat cu forţa.
Licitaţia a câştigat-o un inginer cu pile, care a oferit doar 250.000 de lei. La puţin timp, Violeta Mojoatcă a răscumpărat pământul pentru tatăl său. Cu orice preţ. Adică de şase ori mai mult decât plătise inginerul.
"Dacă număr fotografiile, vă pot spune exact câte case au fost dărâmate din vatra satului." Femeia aşază pozele făcute de un inginer de la mină, le ştie pe fiecare, care cui a aparţinut şi ce poveste se ascunde în spatele ei. Casele sunt zdravene, cu prispă înaltă şi beci încăpător.
Astăzi se mai găseşte un singur exemplar autentic, chiar din Câmpu lui Neag, la Muzeul Satului. "Asta e casa părintească, asta e casa fratelui meu, asta e a bunicilor. Biserica avea 120 de ani şi purta hramul «Sf. Mihail şi Gavriil». Când a venit decretul de expropriere, era frig afară. I
