Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Asistenţii medicali de la Judeţean, în stagiu de practică

Publicat in Buna ziua Brasov, luni 23 februarie 2009 ·

20 de asistenţi medicali din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov îşi vor perfecţiona practica de specalitate într-un stagiu de pregătire de două săptămâni în spitalul Mater Dei, din Malta, prin programul „Înţelegerea psihologiei bolnavului - o modalitate de îmbunătăţire a stării sale de sănătate”.

Pe parcursul acesteia, „stagiarii” nu doar că vor deprinde noi metode şi abordări profesionale în relaţiile cu pacienţii, ci vor avea şansa de a vedea ce înseamnă un sistem sanitar în mediul european dezvoltat.

43 de mii de euro de la UE pentru formarea

asistenţilor

Asistenţii braşoveni vor merge la perfecţionare prin intermediul programului european de mobilitate Leonardo da Vinci – program european de formare profesională ce se adresează tuturor instituţiilor. Spitalul a accesat anul trecut fonduri prin acest program şi a primit de la UE două granturi, de câte 43 de mii de euro. În acest fel, în anul 2009, conducerea spitalului şi-a propus să trimită la specializare peste hotare 40 de cadre medicale. În prima fază vor merge 20 de asistenţi. Aceştia au trecut mai întâi de comisia de evaluare din spital. Condiţia minimă pentru a ajunge la perfecţionare în Malta era să cunoască limba engleză. „La prima participare la formarea profesională va fi un grup de 20 de asistenţi, care se vor deplasa în patru serii de câte două săptămâni în Spitalul Mater Dei, din Malta, unde vor învăţa şi participa la programul de pregătire continuă. Pentru participarea la acest program, încă din ianuarie a fost postat pe site-ul spitalului anunţul de selecţie a persoanelor. După ce au fost selectaţi, participanţii au urmat în cadrul spitalului câteva săptămâni de limba engleză. Au venit persoane care i-au pregătit, astfel încât să se descurce în dialog cu pacienţii din spitalul maltez”, a declarat Mariana Lavinia Rusu, managerul Spitalului Clinic Ju

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mario Iorgulescu, vizat de un mandat european de arestare. Cu o zi înainte, fiul șefului LPF a scăpat de condamnarea pentru omor SURSE

Ziare.com acum 48 minute
Judecătoria Sectorului 3 a emis vineri, 21 iunie, un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu, fiul șefului LPF. Mandatul a fost emis pentru complicitate la lipsire de libertate, faptă pentru care a fost condamnat definitiv în 2021

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 21 minute
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 50 minute
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 16 minute
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Luminiţa Odobescu, discuţii cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken

Mediafax acum 34 minute
Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu a avut vineri, 21 iunie 2024, o întrevedere cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, la sediul Departamentului de Stat. Cei doi au vorbit despre securitate şi apărare, precum şi despre includerea ţ

Euro 2024: Polonia – Austria 1-3

News.ro acum 14 minute
Echipa naţională a Austriei a învins vineri, la Berlin, scor 3-1, echipa naţională a Poloniei, într-un meci din grupa D a turneului final Euro 2024. Austriecii au deschis scorul în minutul 9, prin Gernot Trauner, care a reuşit să înscris cu o lovitu

Un copil 3 ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren. Unde s-a produs tragedia

Ziare.com acum 3 ore
ISU Maramureș a anunțat că un copil în vârstă de 3 ani şi-a pierdut viaţa, vineri, 21 iunie, după ce a fost surprins sub roţile unui vagon de tren. Tragedia a avut loc în comuna Leordina, din județul Maramureș. "Un copil în vârstă de trei ani a fost

Pană majoră de curent în Europa. Mai multe țări, afectate de întreruperea energiei electrice pe fondul caniculei

Ziare.com acum 4 ore
O pană de curent afectează vineri, 21 iunie, mai multe din estul Europei, pe fondul unor temperaturi de aproape 40 de grade Celsius. „O perturbare internațională care a afectat mai multe țări” a dus la întreruperea furnizării de energie electrică în

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum 4 ore
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Ambasada SUA: Decizia preşedintelui României Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO e un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Alianţei

News.ro acum o ora
Reprezentanţii Ambasadei Statelor Unite au precizat că decizia preşedintelui Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO este un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Ali

Vremea

București
acum

30°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

25°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/33°
dum.

19°/29°
lun.

19°/27°
Constanta
acum

21°
vin.

21°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

28°
vin.

17°/29°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
lun.

19°/27°
Timisoara
acum

31°
vin.

20°/36°
sâm.

20°/39°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°