Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Din 2010 se da examen de admitere la liceu

Publicat in Ziua Constanta, luni 23 februarie 2009 ·

Anul şcolar 2009 - 2010 pare să fie anul schimbărilor. Ministrul Educaţiei, Cercetării şi Inovării are în plan modificarea examenului de bacalaureat cât şi a celui de admitere în liceu şi eliminarea tezelor cu subiect unic.

„Liceele care se vor confrunta cu un număr mai mare de candidaţi decât capacitatea, mai mult ca sigur că vor organiza o evaluare proprie pentru aspiranţii la un loc în băncile lor. Bineînţeles, la liceele care vor avea mai puţini candidaţi decât locuri, n-are rost să ne gândim la o formulă identică", a declarat Ecaterina Andronescu într-un interviu acordat cotidianului Evenimentul Zilei. Ministrul consideră că este necesară o regândire a programei şcolare şi trebuie să se renunţe la tezele cu subiect unic şi la admiterea computerizată. „Deja există un pachet legislativ în dezbatere, care va fi finalizat până la 1 aprilie, când va ajunge în parlament. Dacă trece de legislativ până în iunie, sunt toate şansele ca măsurile din acest pachet să fie aplicabile din anul şcolar 2009 - 2010. Dar este prematur să vorbim încă de pe acum despre câte modificări vor fi la admiterea în liceu de anul viitor", a mai declarat aceasta.

Anul şcolar 2009 - 2010 pare să fie anul schimbărilor. Ministrul Educaţiei, Cercetării şi Inovării are în plan modificarea examenului de bacalaureat cât şi a celui de admitere în liceu şi eliminarea tezelor cu subiect unic.

„Liceele care se vor confrunta cu un număr mai mare de candidaţi decât capacitatea, mai mult ca sigur că vor organiza o evaluare proprie pentru aspiranţii la un loc în băncile lor. Bineînţeles, la liceele care vor avea mai puţini candidaţi decât locuri, n-are rost să ne gândim la o formulă identică", a declarat Ecaterina Andronescu într-un interviu acordat cotidianului Evenimentul Zilei. Ministrul consideră că este necesară o regândire a programei şcolare şi trebuie să se renunţe la te

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum 2 ore
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

Cod galben de caniculă şi disconfort termic accentuat, în Capitală

Ziarul Financiar acum o ora
Vremea va fi călduroasă şi disconfortul termic va creşte în Capitală, la începutul săptămânii viitoare, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), în prognoza specială pentru municipiul Bucureşti. Începând de duminică, ora 12:00, până

Două cutremure în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanșează avertizare de tsunami

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Două cutremure cu magnitudinea de 6,7 şi 7,4 s-au produs duminică în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanşând o avertizare de tsunami, potrivit USGS (USGS), informează AFP, trans

Rusia anunţă că a doborât peste noapte 142 de drone ucrainene, inclusiv 27 deasupra regiunii Moscova

News.ro acum 22 minute
Ministerul rus al Apărării şi primarul Moscovei au anunţat că 142 de drone ucrainene au fost doborâte în noaptea de sâmbătă spre duminică, dintre care 27 deasupra regiunii capitalei, relatează Reuters. Dronele ar fi fost interceptate deasupra mai mu

MApN organizează o ceremonie militară şi religioasă de Ziua Aviaţiei Române

Ziarul Financiar acum 2 ore
Cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, sărbătorită duminică, 20 iulie, la Monumentul „Eroilor Aerului” din Piaţa Aviatorilor se va desfăşura o ceremonie militară şi religioasă, informează MApN. Evenimentul va începe la ora 10:00, pot

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Ziarul Financiar acum o ora
Directorul general al companiei de tehnologie Astronomer din New York, Andy Byron, a demisionat după ce a fost văzut îmbrăţişând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei declaraţii transmise CNN. Consiliul de administraţie al Astronomer a ac

Oleksandr Usyk, KO devastator în lupta anului. Ucraineanul e campion mondial absolut la categoria grea

Adevarul acum o ora
La 38 de ani, Oleksandr Usyk a mai scris o pagină în istoria boxului profesionist. Pe stadionul Wembley, în fața a 90.000 de spectatori, ucraineanul l-a învins prin KO în repriza a 5-a pe reprezentantul gazdelor, Daniel Dubois, și a redevenit campio

Obiceiuri şi tradiţii de Sfântul Ilie. Ce nu ai voie să faci azi, 20 iulie, sub nicio formă

Cancan acum 2 ore
Sfântul Ilie este sărbătorit, în fiecare an, pe data de 20 iulie în fiecare an. El este celebrat ca fiind un mare făcător de minuni și aducător de ploi în vreme secetoasă. Sfântul și marele proroc Ilie, a primit de la Dumnezeu darul de a deschide și

Echipa națională de polo a României, victorie cu Canada și va juca pentru clasarea finală pentru locul 9 la Campionatul Mondial

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Naţionala de polo a învins, duminică, reprezentativa Canadei, scor 18-12, în primul meci pentru locurile 9-12, la Campionatul Mondial din Singapore. Tricolorii vor juca astfel pentru clasarea finală

Bolojan, mesaj cu ocazia Zilei Aviației Române: Suntem membri NATO, acest lucru este o garanție

Mediafax acum o ora
„Aviația este o forță esențială în securitatea și capacitatea de reacție a țării, care susține apărarea națională și prezența noastră credibilă în cadrul Alianței Nord-Atlantice. Avem oameni care își fac treaba zi de zi în uniformă sau în civil, în

Vremea

București
acum

29°
dum.

18°/34°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

25°
dum.

17°/36°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

27°
dum.

19°/35°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°