DAVID VERSUS GOLIAT. După ce responsabilii politici de la Praga, capitala ţării ce deţine în acest moment preşedinţia Uniunii Europene, au convocat duminică un summit de urgenţă al statelor comunitare, nouă state est-europene au anunţat că vor „prefaţa” discuţiile, organizând propriul mini-summit în dimineaţa aceleiaşi zile. Sursa: Wikipedia
Haosul instituţional de la nivelul Uniunii atinge deja cote alarmante. Problema nu este nouă: administraţiile occidentale au lansat în ultimele săptămâni diferite planuri financiare de combatare a efectelor crizei economice, trezind indignarea statelor din centrul şi estul Europei ce ar putea fi afectate de iniţiativele Parisului sau ale Berlinului.
Un lucru este cert: criza economică globală nu ameninţă doar destinele individuale, ci şi pe cele comunitare. Şi încă ceva: întrunirea de duminică riscă să devină o farsă. Uniunea Europeană trece prin cea mai importantă criză de „personalitate” a ultimelor decenii, „ruptă” la mijlocul unor interese naţionale pe care toate discursurile optimiste ale Bruxelles-ului despre „unitate în diversitate” nu le-au putut anula.
Instinctele de supravieţuire ale administraţiilor europene, trezite de tăvălugul economic mondial, „lucrează”, încet dar sigur, împotriva pilonilor fundamentali ai Uniunii: piaţa comună şi acţiunea coordonată.
De la începutul lui 2009, efectele tot mai vizibile ale crizei au transformat mecanismul politic comunitar într-o maşinărie haotică şi imprevizibilă. Principiile au rămas la nivel discursiv într-o Europă în care marile state occidentale reînvie vechiul principiu al „raţiunii de stat”. Lecţia predată în aceste zile de la Paris, Roma sau Berlin nu iartă: scapă cine poate!
Economiile estice ar putea sucomba
De câteva zile, evenimentele se desfăşoară pe repede înainte. La sfârşitul săptămânii trec