Liga Campionilor la fotbal, cea mai importantă competiţie intercluburi din lume, se reia diseară, când se vor disputa primele patru partide din manşa întâi a optimilor de finală. Sursa: AFP
Şocul zilei îl constituie confruntarea dintre Inter şi Manchester United, care se va disputa pe „San Siro”, din Milano, de la 21.45, în direct la Pro TV. Confruntarea va prilejui un nou duel între doi dintre cei mai buni antrenori ai lumii, portughezul Jose Mourinho şi scoţianul Alex Ferguson. „Ştiu că în retur, pe „Old Trafford”, vom juca împotriva a 12 jucători. Tocmai de aceea vreau ca mâine (n.r. - azi) şi Manchester să simtă că joacă pe „San Siro” împotriva a 12 adversari”, a declarat Mourinho în „Gazzetta dello Sport”.
„Fergie e gata de războiul cu Inter”
Portughezul e convins că relaţia sa cu Ferguson nu va avea de suferit indiferent de rezultatul dublei manşe dintre Inter şi Manchester. „Va fi un adevărat război pe teren. Sunt sigur de asta. Vreau însă ca după meci să stau de vorbă câteva minute cu prietenul meu Alex Ferguson”, le-a mărturisit portughezul jurnaliştilor de la „The Sun”. „Jose e un vechi prieten de-al meu. Unii spun despre el că e arogant. Mie îmi place de el. E un tip corect”, a fost replica lui Ferguson la cuvintele lui Mourinho. „Inter e o echipă de tip sud-american. Una din cheile succesului va fi abilitatea de a ne controla adversarul”, a mai spus antrenorul campioanei Europei în „The Sun”, cotidian care titrează: „Fergie e gata de războiul cu Inter”.
În lungul şir al duelurilor dintre Mourinho şi Alex Ferguson, portughezul este într-un net avantaj. În 2004, pe când antrena FC Porto, Jose a învins Manchester United în Liga Campionilor. Ulterior, în zece meciuri disputate în Anglia, Chelsea pregătită de lusitan a obţinut patru victorii şi cinci egaluri, fiind învinsă o singură dată de „diavolii” lui Ferg