Austria isi poate pierde ratingul • Ratingul Austriei poate fi afectat de expunerea bancilor pe pietele emergente din Europa
Analistii Fitch se declara ingrijorati in legatura cu ratingul "AAA" (cel mai bun rating acordat de agentiile de rating, -n.r.) al Austriei, in contextul expunerii grupurilor financiare austriece pe pietele emergente (toate tarile cu exceptia celor bogate -n.r.) din Europa, insa agentia de evaluare spune ca bugetul statului central-european nu se afla, inca, sub presiune, transmite Reuters. Analistul sef al Fitch pentru Austria, Andres Klaar, a declarat ieri, intr-un interviu acordat Reuters, ca principalul risc pentru Austria este, in prezent, o potentiala deteriorare dramatica a situatiei de pe pietele emergente din Europa, care ar impune statului sa aloce mai multe fonduri de la buget pentru sustinerea sectorului bancar.
"Suntem ingrijorati in legatura cu ratingul «AAA», insa admitem ca mai este timp. Datoria de stat a Austriei se plaseaza la numai 60 la suta din Produsul Intern Brut (PIB)", a aratat analistul Fitch. Pentru ca ratingul "AAA" al unei tari sa fie amenintat, datoria guvernamentala trebuie sa depaseasca 80 la suta din PIB, cu perspective de continua crestere, a precizat Klaar. Fitch acorda in prezent Austriei ratingul "AAA" cu perspectiva stabila, iar concluziile reevaluarii anuale a calificativului vor fi publicate in urmatoarele saptamani, potrivit analistului. "Exista un spatiu de manevra de circa 20 la suta din PIB in prezent", a afirmat Klaar, referindu-se la datoria guvernamentala a Austriei. Analistul subliniaza ca situatia s-ar inrautati dramatic numai daca franarea activitatii economice din Europa Centrala si de Est se accentueaza. Bancile austriece, precum grupurile Erste si Raiffeisen, sunt printre cei mai importanti jucatori din industria financiara a regiunii, cu o expunere echivalen