RTC, unul dintre cele mai mari grupuri de retail, distributie si servicii din Romania, controlat de omul de afaceri Octavian Radu, a inaugurat primul restaurant in franciza din portofoliul sau, Vapiano, investind in acest proiect 1,2 mil. euro.
Locatia, cu specific italian, este situata in cladirea de birouri Anchor Plaza din Bucuresti, are o suprafata de 450 mp si o capacitate de 130 de locuri.
“Contractul de franciza a fost semnat pentru 20 de ani. Inainte de aceasta am vizitat restaurantele Vapiano din Munchen, Viena si Istanbul si am ales acest brand pentru ambianta si atmosfera. Initial spatiul la care ne-am gandit era fosta Diverta Scala, insa reprezentantii Vapiano au ales o cladire de birouri, datorita deschiderii si structurii”, a declarat Sebi Vasilescu (foto), CEO al diviziei Sebra din cadrul RTC.
Potrivit acestuia, restaurantul Vapiano isi propune sa atraga anul acesta 500 de vizitatori pe zi si un volum al vanzarilor de aproximativ 1,5 mil. euro.
De asemenea, planurile de extindere a francizei Vapiano vizeaza inaugurarea a doua restaurante pe an, precum si expansiunea in orasele mari din tara. Pentru acest an reprezentantii RTC isi propun sa mai lanseze inca un restaurant.
Vapiano este dezvoltat pe conceptul “fast casual dining”, originalitatea conceptului constand, potrivit reprezentantilor, in libertatea acordata clientului de a se servi cu produse specifice bucatariei mediteraneene (paste, pizza si salate), gatite chiar in fata sa, utilizarea exclusiva a ingredientelor proaspete preparate in bucataria proprie si utilizarea unui sistem de preluare si plata a comenzii printr-un chipcard.
Locatia din Bucuresti reprezinta cel de-al 49-lea restaurant inaugurat de reprezentantii Vapiano in lume. In plus, printre planurile companiei germane in 2009 se numara deschiderea a 35 de noi locatii, restaurante care se afla deja