Fragmente traduse pentru prima oară în limba română din romanul Amíg nagymami megkerül, apărut la Editura Noran din Budapesta Romanul Pînă ce o găsim pe bunica (titlu de lucru) este povestea cu tentă autobiografică a unei fetiţe unguroaice care începe să se maturizeze prematur, în anii ’60, în Clujul tot mai marcat de binefacerile comunismului. În cazul ei, deloc singular, schizofrenia ceauşismului este şi mai apăsătoare: pe de o parte, sînt poveştile cu care e educată sau pe care le aude întîmplător despre adevărata faţă a comunismului, poveşti pe care tot educaţia o obligă să nu le spună nimănui, iar, pe de altă parte, este naţionalismul maghiar familial ca trăsătură obligatorie de caracter şi totodată ca formă de rezistenţă arogantă şi elitistă. Din tot acest melanj, autoironia şi sarcasmul scriitoarei refac acea lume interzisă pe care nu o cunosc decît cei care au trăit în anii ceauşismului mizeria maghiarilor din România. Farmecul cinic al textului provine din felul în care autoarea demontează toate şabloanele care i-au împănat copilăria şi adolescenţa – de la minciunile propagandei oficiale pînă la banalităţile etniciste nu mai puţin lipsite de conţinut ale educaţiei de acasă. Din acest amalgam de făţărnicii puţini au avut şansa unei inteligenţe capabile să decanteze ceva apropiat de adevăr. Józsa Márta a reuşit. Marius Tabacu Totuşi, răutatea trebuie pusă la încercare.* De n-aş fi fost niciodată copil, aşa începe această carte. Mă uit la fetiţa aceea, de n-ar fi fost niciodată copil. Cînd voiam să fiu rea cu adevărat, din toată inima, atunci îl făceam pe frăţiorul meu să mă scuipe. Treaba aceasta nu avea sens decît în timp ce ne băteam, în toiul încleştărilor noastre sălbatice şi, bineînţeles, inegale, fără să înţeleg vreodată motivul pentru care cei mici acceptă fără nici o excepţie confruntările acestea atît de inegale şi, la urma urmei, umilitoare p