Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un punct de cotitură în istoria democraţiei americane

Publicat in Observator Cultural, joi 26 februarie 2009 ·

Evoluţiile din ultimele luni de pe scena politică americană par să marcheze un punct de cotitură fără precedent. După alegerile de anul trecut şi schimbarea de gardă din ianuarie de la Casa Albă, la levierele celei mai impunătoare dintre forţele globale omologate vreodată de istorie, Anul Nou a adus o mutaţie echivalentă – susţin multe voci – cu ieşirea dintr-o epocă şi intrarea, printr-un soi de ruptură, într-un alt teritoriu istoric. La această răspîntie, America a putut asista la amurgul unei administraţii istovite şi îmbătrînite, care a părăsit arena într-un climat dezamăgitor din mai toate punctele de vedere, şi a salutat cu nemaiîntîlnită căldură, încă înainte de preluarea timonei, primii paşi ai unei conduceri prevestind direcţii novatoare şi avînd în frunte – fapt şocant – un om politic de culoare. Nerăbdarea de a întoarce pagina Privită din chiar centrul de putere care este capitala americană, mutaţia care pluteşte în aer se simte peste tot. Niciodată în intervalul dintre două administraţii – rareori la începutul unei noi guvernări –, nu s-a manifestat cu atîta vigoare nerăbdarea de a întoarce pagina, de a vedea încredinţate uriaşele responsabilităţi ale puterii americane unei echipe noi. Semnificativ, în preludiul schimbării de gardă de la Casa Albă, niciodată un preşedinte pe cale de a da în primire cîrma ţării nu a fost salutat, ca preşedintele Bush, cu mai multe expresii democratice de critică şi nemulţumire. Prin revers, niciodată un preşedinte abia ales nu a fost întîmpinat, încă din prima clipă, cu atîta entuziasm precum, înainte chiar de a-şi prelua atribuţiile, Barack Obama. Şi niciodată un nou ocupant al Casei Albe nu a fost, ca el, atît de prompt prezent în avanscena politică americană cu atîtea asumări tăioase de poziţie, cu atîtea pronunţări şi promisiuni de reformă, de exigentă şi laborioasă reorientare naţională. Unele dintre cele mai

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Novak Djokovic s-a retras de la Roland Garros din cauza unei accidentări! Cine va fi noul lider mondial

Ziua Constanta acum 30 minute
Tenismanul sârb Novak Djokovic, deţinătorul titlului, s-a retras de la Roland Garros din cauza unei accidentări la genunchiul drept. Anunțul a fost făcut de organizatorii turneului de Mare Şlem din capitala Franţei, scrie presa internaţională citată

N. Dan, referitor la documentul despre presupusele note date la Securitate: Am depus astăzi o plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 5 Bucureşti pentru săvârşirea infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale

News.ro acum 39 minute
Primarul Capitalei Nicuşor Dan a anunţat că a depus, marţi, o plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 5 Bucureşti pentru săvârşirea infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, articolul 320 din Codul penal şi uz de fa

Bărbatul care a încercat să dea foc ușii Ambasadei Israelului din Bucureşti a fost arestat preventiv

HotNews acum 56 minute
Cetăţeanul sirian care, luni, a încercat să dea foc ușii de la intrarea în Ambasada Israelului, amenințând că se va autoincendia, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, anunță Poliția Capitalei. Forte antitero la Ambasada Israelului din Bucures

Avocata din Iași care a izbit intenționat cu mașina un motociclist, reținută 24 de ore. Cum a ajuns în arestul Poliției VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
O avocată din Iași care a izbit un motociclist și a fugit de la locul accidentului, a ajuns între timp în arestul Poliției. Ea fusese acuzată inițial de vătămare corporală din culpă după incidentul petrecut pe 30 mai. Avocata Alexandra Cioată a fost

Elena Udrea a scăpat definitiv de dosarul Hidroelectrica, după ce faptele s-au prescris. ICCJ a decis însă că ea trebuie să plătească prejudiciul de 3,4 milioane de euro

HotNews acum 3 ore
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a dispus marţi încetarea procesului penal împotriva Elenei Udrea în dosarul Hidroelectrica, în care a fost acuzată de trafic de influenţă şi de spălare de bani, în legătură cu suma de 5 milioane de dolari p

Un copil de un an și jumătate, vaccinat cu o doză de ROR, a murit de rujeolă. Aproape 800 de noi îmbolnăviri în ultima săptămână

HotNews acum o ora
​791 de cazuri noi de rujeolă s-au înregistrat în ultima săptămână în România, iar un băiețel de un an și jumătate din judeţul Constanţa, fără comorbidităţi cunoscute și vaccinat cu o doză de vaccin ROR, a murit, arată datele Institutului Național d

A MURIT Neluță Neagu, legenda lăutarilor din România. În urmă cu un an, își înmormântase soția

Gandul acum 23 minute
Celebrul lăutar Neluță Neagu a murit, la un an după ce își înmormântase soția. Familia, apropiații și fanii celebrului lăutar sunt în stare de șoc. El era cunoscut cu probleme de sănătate, dar nimeni nu se aștepta să dispară atât de repede dintre no

Mama lui Vlad Pascu scapă și de controlul judiciar / Decizia nu este definitivă

G4Media acum 45 minute
Miruna Pascu, mama lui Vlad Pascu, care în vara 2023, fiind drogat, a produs un accident în stațiunea 2 Mai în care au murit doi tineri, scapă de măsura controlului judiciar. Decizia a fost luată marți de Tribunalul București, dar nu este definitivă

Cod portocaliu de averse, grindină şi vijelii în nord-vestul României

Mediafax acum 6 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare de tipul cod portocaliu de averse, grindină şi vijelii. Aceasta este valabilă marţi în nord-vestul României.

Taxe mai mari pentru produsele non-UE? Ciucă: Putem lua în calcul majorarea taxelor vamale pentru importurile ieftine extra-comunitare

Mediafax acum o ora
Preşedintele Senatului susţine, marţi, într-o postare pe Facebook, că a vizitat fabrica Rombat, singurul loc din România în care se produc acumulatori. El susţine că această companie românească s-a reinventat de-a lungul anilor pentru a ţine pasul c

Vremea

București
acum

28°
mar.

18°/31°
mie.

18°/30°
joi

18°/32°
vin.

19°/32°
Iasi
acum

23°
mar.

17°/30°
mie.

15°/26°
joi

16°/27°
vin.

18°/30°
Constanta
acum

24°
mar.

19°/24°
mie.

19°/27°
joi

19°/25°
vin.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

14°/23°
mie.

13°/23°
joi

14°/25°
vin.

16°/27°
Timisoara
acum

22°
mar.

14°/22°
mie.

14°/26°
joi

16°/29°
vin.

17°/31°