Evoluţiile din ultimele luni de pe scena politică americană par să marcheze un punct de cotitură fără precedent. După alegerile de anul trecut şi schimbarea de gardă din ianuarie de la Casa Albă, la levierele celei mai impunătoare dintre forţele globale omologate vreodată de istorie, Anul Nou a adus o mutaţie echivalentă – susţin multe voci – cu ieşirea dintr-o epocă şi intrarea, printr-un soi de ruptură, într-un alt teritoriu istoric. La această răspîntie, America a putut asista la amurgul unei administraţii istovite şi îmbătrînite, care a părăsit arena într-un climat dezamăgitor din mai toate punctele de vedere, şi a salutat cu nemaiîntîlnită căldură, încă înainte de preluarea timonei, primii paşi ai unei conduceri prevestind direcţii novatoare şi avînd în frunte – fapt şocant – un om politic de culoare. Nerăbdarea de a întoarce pagina Privită din chiar centrul de putere care este capitala americană, mutaţia care pluteşte în aer se simte peste tot. Niciodată în intervalul dintre două administraţii – rareori la începutul unei noi guvernări –, nu s-a manifestat cu atîta vigoare nerăbdarea de a întoarce pagina, de a vedea încredinţate uriaşele responsabilităţi ale puterii americane unei echipe noi. Semnificativ, în preludiul schimbării de gardă de la Casa Albă, niciodată un preşedinte pe cale de a da în primire cîrma ţării nu a fost salutat, ca preşedintele Bush, cu mai multe expresii democratice de critică şi nemulţumire. Prin revers, niciodată un preşedinte abia ales nu a fost întîmpinat, încă din prima clipă, cu atîta entuziasm precum, înainte chiar de a-şi prelua atribuţiile, Barack Obama. Şi niciodată un nou ocupant al Casei Albe nu a fost, ca el, atît de prompt prezent în avanscena politică americană cu atîtea asumări tăioase de poziţie, cu atîtea pronunţări şi promisiuni de reformă, de exigentă şi laborioasă reorientare naţională. Unele dintre cele mai