Cand eram foarte mica, lungile ore petrecute in casa de una singura sfarseau cel mai des cu mine parcurgand filele vreunei carti. De fapt, traiam mai mult si mai intens in lumea lor. Alaturi de personaje, treceam prin aventurile Calutului Cocosat sau ma minunam de casuta de turta dulce impreuna cu Hansel si Gretel. Unele povesti erau infricosatoare si intunecate, exhiband paduri nesfarsite si cotoroante haine, altele pareau ca imi fac cu ochiul, complice.
Azi, odata cu disparitia editurii Ion Creanga, aceasta traditie pare a se fi pierdut. Majoritatea cartilor pentru copii publicate recent merg pe variante traditionale, cuminti si descriptive de ilustratie, cand nu apeleaza la solutiile Disney. Cu rarissime exceptii, sunt preluari (mai vechi) de la editurile straine. Dezinteresul editorilor merge mana in mana cu lipsa de educatie vizuala a publicului, ducand la lipsa unei piete pentru ilustratorii romani. Nici scriitorii de literatura pentru copii nu au prea multe usi deschise la editurile romanesti. In plus, nu exista nici un cadru care sa le permita ilustratorilor intalnirea cu scriitorii de literatura pentru copii, ceea ce ii limiteaza la a ilustra eternele povesti clasice. Nici scriitorilor, nici ilustratorilor nu le faciliteaza nimeni contactul cu edituri straine, nu exista know-how-ul necesar si nici nu au de unde afla minime informatii despre cererea de ilustratie de o anumita factura dintr-o tara sau alta, nici de cererea de literatura pentru copii ca stil si format.
In alte tari, exista asociatii ale scriitorilor si ilustratorilor, care vin in intampinarea problemelor specifice breslei. Exista scoli create in jurul unor ilustratori cu prestigiu si un mod de a concepe ilustratia ca arta. La noi, lipsei complete a infrastructurii care sa sustina aceasta meserie delicata i se adauga prejudecata de a vedea in ilustratie un domen
