Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ştiri pe scurt

Publicat in Jurnalul, sâmbătă 28 februarie 2009 ·

28 februarie 2009

EFECTELE CRIZEI / Porsche şi BMW, în foc

Criza economică aprinde spiritele în Germania, unde şomerii se răzbună pe bunăstarea altora. De la începutul acestui an, cel puţin 29 de maşini de lux au fost distruse prin incendiere, în special, aceasta însemnând deja 30% din totalul maşinilor distruse în Germania în 2008, scrie bloomberg.com. Ultimele "victime de lux" ale piromanilor au fost un Mercedes de 35.000 de euro şi un Porsche, mult mai scump, ambele maşini "rezidente" în Berlin.

SIMBOLURI

Mişcări de protest faţă de criza şi măsurile împotriva ei luate de diferite guverne se manifestă diferit; la Atena, de pildă, protestatarii aruncă coctailuri Molotov, la Paris, ridică bariere pe străzi, iar la Budapesta aruncă cu ouă în politicieni, la Berlin, furia "economică" a nemulţumiţilor se varsă peste cele mai scumpe automobile din categoria celor de lux, considerate drept simboluri ale bunăstării şi puterii germane. Şomajul în Germania a început să se manifeste mai mult în luna noiembrie, după aproximativ trei ani de declin, iar experţii au estimat că, anul acesta, cea mai mare economie din Europa ar putea pierde încă cinci procente din cauza crizei.

LĂTRATUL ARDE LA BUZUNAR / Doi chihuahua trebuie să plătească 500.000 de dolari

O avocată din Manhattan şi-a dat în judecată vecinul, ai cărui câini au stresat-o cu lătratul. Este vorba despre două exemplare dintr-o rasă mică, dar cu "gura mare" − rasa chihuahua. Animalele de companie ale lui Theodore Henderson au fost acuzate de către avocata Paulette Taylor că "latră într-o manieră ofensivă, constantă, continuă şi neîntreruptă" şi că proprietarul lor "ar putea să fie cel care îi incită" să facă aşa, când este ea acasă. Lătratul câinilor este atât de percutant, încât se aude şi în afara apartamentului lui Henderson, şi în apartamentul e

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cei trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri Adrian Kreiner au fost trimişi în judecată / Al treilea inculpat încă nu a fost găsit

HotNews acum 2 ore
​Ce trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, în noiembrie anul trecut, au fost trimişi în judecată pentru omor calificat, tâlhărie calificată, furt calificat şi conducere a unui vehicul cu număr fals de înmatricul

Cod roşu de vijelie, în judeţul Harghita

News.ro acum o ora
Mai multe localităţi din judeţul Harghita se află, luni seară, sub avertizare nowcasting Cod roşu de vijelie, cu rafale de peste 90 km/h, ploi torenţiale şi grindină. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare nowcasting Cod r

(P) Victoria PNL înseamnă victoria dreptei în alegerile din 9 iunie

News.ro acum 17 minute
Partidul Naţional Liberal este singura opţiune adevărată de centru-dreapta în alegerile de duminică. Există o singură cale pentru ca dreapta să câştige pe 9 iunie – votul pentru PNL. Naţional-liberalii sunt singurii care au dovedit că pot apăra cota

UPDATE - Un bărbat cu cetăţenie siriană a dat foc unei uşi la Ambasada Israelului din Bucureşti, ameninţând că se autoincendiază / Precizările ambasadei

News.ro acum 3 ore
Un bărbat, cetăţean străin, a încercat să-şi dea foc la Ambasada Israelului din Bucureşti. El a dat foc uşii de acces, ameninţând că se va autoincendia, însă a fost imobilizat de către Brigada Antitero a Serviciului Român de Informaţii.

Proiectul de lege prin care fugarii sunt obligați să-și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României

Ziua Constanta acum 3 ore
Proiectul de lege inițiat de Ministerul Justiției prin care fugarii sunt obligați să – și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat astăzi Legea pentru comp

Se impozitează sau nu darul de nuntă? ANAF ne răspunde

Ziua Constanta acum 2 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) informează luni că fondurile obținute ca dar de nuntă/ botez nu sunt venituri impozabile, nefiind supuse obligației declarării. Iată ce precizări face ANAF: Având în vedere informațiile apărute în mas

[P] PNL bate PSD în Moldova!

HotNews acum o ora
PNL are mari șanse să câștige alegerile locale în regiunea Moldovei, conform ultimelor cercetări sociologice. Alianța PSD PNLFoto: PSD Sondajul arată că PNL are 30% din intențiile de vot ale alegătorilor din zona Moldovei pentru consiliile județene,

UPDATE - Incendiu în curtea fabricii de ciment din Medgidia / Ard cauciucuri pe o suprafaţă de o mie de metri pătraţi / Pompierii susţin că focul nu se poate extinde/ A fost emis mesaj Ro-Alert, din cauza fumului - FOTO

News.ro acum o ora
Un incendiu a izbucnit, luni după amiază, in curtea fabricii de ciment din Medgidia, iar pompierii au anunţat că ard cauciucuri pe o suprafaţă de o mie de metri pătraţi, iar focul nu se poate extinde. Autorităţile au emis mesaj Ro-Alert din cauza de

Deputații au adoptat proiectul legislativ prin care asigurații vor beneficia de servicii medicale pentru terapia durerii

HotNews acum 26 minute
Deputații reuniți luni în Plenul Camerei au adoptat un proiect de lege potrivit căruia asiguraţii au dreptul şi la servicii medicale pentru terapia durerii, actul normativ urmând să meargă la promulgare, informează Agerpres. Pacienți așteptând pe ho

Florin Piersic a fost externat de la Spitalul „Foișor” din București

Press Alert acum 6 ore
Actorul Florin Piersic a fost externat luni de la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor”. Starea lui este favorabilă, potrivit medicilor, dar va trebui să se interneze într-o clinică de recuperare. „În dimineața zi

Vremea

București
acum

30°
lun.

20°/31°
mar.

18°/31°
mie.

19°/30°
joi

19°/30°
Iasi
acum

29°
lun.

16°/29°
mar.

17°/30°
mie.

16°/26°
joi

17°/27°
Constanta
acum

30°
lun.

21°/30°
mar.

20°/24°
mie.

19°/28°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

13°/24°
mar.

14°/24°
mie.

13°/23°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

22°
lun.

16°/22°
mar.

14°/24°
mie.

14°/26°
joi

16°/29°