Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Impotriva aderarii la Asociatia pentru salubritate

Publicat in Buna Ziua Iasi, sâmbătă 28 februarie 2009 ·

In cadrul unei sedinte, alesii locali din Pascani au votat ieri impotriva participarii municipiului prin Consiliul Local, in calitate de asociat-membru fondator la constituirea Asociatiei de Dezvoltare Intercomunitara pentru Salubritate (ADIS) Iasi, in vederea realizarii proiectului major de investitii in domeniul deseurilor din judet. "Eu am bagat pentru a treia oara acest proiect pe ordinea de zi. Asocierea este cea mai buna solutie la ora actuala. Nu trebuie sa uitam ca de la 1 ianuarie 2009, noi nu mai putem duce gunoiul menajer la groapa de gunoi a orasului.

De asemenea, trebuie sa avem o statie de selectie si transfer a deseurilor. Eu nu cred ca noi avem posibilitatile financiare pentru a face asa ceva", a spus primarul Grigore Craciunescu. De partea cealalta, consilierii locali nu s-au aratat deloc incantati de aceasta asociere. "Eu nu inteleg de ce trebuie neaparat sa ne asociem. De ce suntem speriati ca nu vom avea de unde accesa fonduri? Eu unul cred ca pana la urma se vor gasi solutii pe plan local pentru a duce la bun sfarsit acest proiect", a spus consilierul Vasile Haldan. Un alt contestatar al asocierii la ADIS a fost viceprimarul Ioan Ionita. "Scopul nostru este ca pascaneanul de rand sa vada o schimbare in bine. Pretul pe care il va achita el conteaza cel mai mult. Eu cred ca putem gasi solutii pe plan local sa finalizam acest proiect", a adaugat viceprimarul Ionita. Proiectul a fost supus la vot, dar nici a treia oara nu a trecut de Consiliul Local. Astfel, reprezentantilor Consiliului Local nu le ramane decat sa caute solutii pentru a-si duce la indeplinire acest proiect. Reamintim faptul ca statia de selectie si transfer deseuri ar fi trebuit sa fie deja finalizata. Numai ca din cauza unor functionari din primarie, care se pare ca nu si-au facut treaba bine, finantarea a fost pierduta in urma cu un an de zile. Din acest motiv, a

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicki Minaj a fost arestată pe aeroportul din Amsterdam - presa olandeză

Mediafax acum 7 ore
Nicki Minaj a filmat o parte din întâlnirea sa cu poliţia, postând-o pe reţelele de socializare. În videoclip, se pare că se aude un ofiţer de poliţie spunându-i lui Minaj: „Eşti arestată”. Poliţia olandeză a declarat că o femeie americană în vârstă

„Anora” câştigă Palme d'Or la Cannes. Lista câştigătorilor

Mediafax acum 6 ore
Filmul regizorului american Sean Baker a învins alte 21 de filme din competiţie, inclusiv filme ale unor regizori consacraţi precum Francis Ford Coppola şi David Cronenberg, scrie Reuters. „Anora” continuă o serie de filme ale lui Baker axate pe luc

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 11 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

Un copil a fost atacat de urs când încerca să hrănească animalul din maşină

Mediafax acum 7 ore
Un copil în vârstă de 8 ani a fost rănit la mână de un urs în localitatea Albeşti, judeţul Argeş. Animalul a atacat copilul sâmbătă când se afla în maşină, atunci când minorul a încercat să hrănească animalul.

Începe construirea primului institut de cercetare în inteligenţa artificială din România

HotNews acum 9 ore
​România va avea un institut de cercetare în inteligenţa artificială prin intermediul căruia va putea să-şi dezvolte propriile soluţii tehnologice, să colaboreze cu parteneri internaţionali şi să formeze specialişti de top în domeniu, a scris sâmbăt

Directoarea turneului Roland Garros a explicat de ce Simona Halep nu a primit un wild card la Grand Slam-ul de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Amelie Mauresmo, directoarea turneului Roland Garros, a vorbit despre motivele pentru care , fostă lideră WTA, nu a primit un wild card pentru a participa la Grand Slam-ul de la Paris.

Generaţia de Aur a făcut spectacol la meciul de adio, pe Arena Naţională. Cea mai bună generaţie a fotbalului românesc a învins Legendele Lumii cu 3-2

News.ro acum 5 ore
Generaţia de Aur a făcut spectacol în meciul său de adio, sâmbătă seara, pe Arena Naţională, învingând selecţionata Legendelor Lumii, cu scorul de 3-2. Golurile tricolorilor au fost marcate de Panduru, Hagi şi Gâlcă. Pe teren, antrenorii Anghel Iord

Formula 1: Charles Leclerc, pole position în MP de la Monaco

HotNews acum 10 ore
Charles Leclerc va pleca primul în cursa Marelui Premiu de la Monaco, el fiind cel mai rapid în sesiunea de calificări de sâmbătă. Charles LeclercFoto: Lillian SUWANRUMPHA / AFP / Profimedia Max Verstappen va pleca de pe locul 6 la Monaco - Lewis Ha

Armata rusă a pierdut peste o jumătate de milion de oameni în Războiul din Ucraina, estimează Statul Major ucrainean

News.ro acum 10 ore
Statul Major ucrainean anunţă într-o serie de comunicate că armata rusă a pierdut 500.000 de oameni în lupte - ucişi sau răniţi - de la 24 februarie 2022, relatează Le Monde. Aceste date nu pot fi verificate, scrie ziarul francez, care precizează că

Urs observat în centrul staţiunii Sinaia. Localnicii şi turiştii au primit mesaj RO-Alert

News.ro acum 6 ore
Un urs şi-a făcut apariţia, sâmbătă seară, în zona centrală a staţiunii Sinaia, iar autorităţile au transmis mesaj RO-Alert localnicilor şi turiştilor pentru a-i avertiza asupra pericolului.

Vremea

București
acum

14°
dum.

13°/25°
lun.

12°/20°
mar.

14°/20°
mie.

13°/22°
Iasi
acum

13°
dum.

13°/25°
lun.

11°/21°
mar.

13°/20°
mie.

13°/17°
Constanta
acum

12°
dum.

12°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

dum.

9°/23°
lun.

11°/21°
mar.

10°/20°
mie.

10°/20°
Timisoara
acum

12°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

13°/24°