Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sportul inghite zeci de miliarde din banii judetului

Publicat in Ziua Constanta, sâmbătă 28 februarie 2009 ·

În lipsa finanţărilor private, cluburile sportive ale Constanţei devorează bugetul CJC ca nişte adevărate găuri negre

În şedinţa Consiliului Judeţean Constanţa, desfăşurată la începutul săptămânii, au fost aprobate bugetele mai multor structuri finanţate din bani judeţeni, printre care şi cel al cluburilor sportive de pe raza judeţului.

Iniţiatorul proiectelor de hotărâre, preşedintele CJC, Nicuşor Constantinescu, s-a dovedit şi de această dată mână largă în ce priveşte finanţarea activităţilor sportive. Cu girul consilierilor judeţeni, au fost alocate sume importante, unele chiar uriaşe, cluburilor constănţene, şi asta în timp ce, în unele comune, şcolile nu au nici minimele condiţii necesare, de pildă, pentru instalarea laboratoarelor de informatică - un alt program al CJC.

Unul dintre proiectele aprobate în şedinţa de luni prevede alocarea sumei de 100.000 lei (un miliard de lei vechi) Clubului Sportiv Cleopatra. Un alt proiect votat de consilieri este şi cel privind alocarea sumei de 500.000 lei (cinci miliarde de lei vechi) Clubului Sportiv Volei Municipal Tomis Constanţa. Alt club de volei - Club Sportiv Volei 2004 Tomis Constanţa - a primit, prin bunăvoinţa conducerii CJC şi cu acordul aleşilor judeţeni, nu mai puţin de 1.000.000 lei, adică zece miliarde de lei vechi.

30 miliarde de lei vechi pentru rugby

Aceeaşi sumă urma să fie alocată şi Clubului Sportiv Handbal Club Municipal Constanţa, însă în cadrul şedinţei de luni, preşedintele CJC a propus un amendament prin care suma a fost împărţită cu clubul de handbal de la Medgidia, formaţiei constănţene revenindu-i 700.000 lei, iar celei din Medgidia, 300.000 lei. Alţi 300.000 lei au fost alocaţi, luni, Clubului Sportiv Tomis Constanţa.

Cei mai mulţi bani i-a primit, însă, Rugby Club Judeţean Farul Constanţa. Clubul a obţinut 2.500.000 lei, a

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Vâlcea: Autocar plin cu elevi, implicat în accident rutier pe DN 67 / Un tânăr de 22 de ani a murit / Trei copii şi şoferul autocarului, la spital - FOTO

News.ro acum 2 ore
Un autocar plin cu elevi a fost implicat, sâmbătă, într-un accident rutier pe DN 67, în judeţul Vâlcea. S-a ciocnit cu un autoturism, şoferul acestuia fiind declarat decedat. Trei copii şi şoferul autocarului aun fost transportaţi la spital. UPDATE:

Patru bărbați au fost reținuți după ce au bătut un tânăr de 21 de ani în Botoșani

Ziare.com acum o ora
IPJ Botoşani a anunțat că 4 bărbaţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, fiind acuzaţi că au bătut un tânăr pe o stradă din Botoşani. Ei sunt acuzaţi de tulburarea ordinii şi liniştii publice şi lovire sau alte violenţe. „La data de 14 iunie 2024 poli

Uniunea Europeană a ajuns la un "acord de principiu" pentru deschiderea negocierilor de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova la 25 iunie

News.ro acum 11 ore
Ambasadorii celor 27 de ţări ale Uniunii Europene şi-au dat vineri "acordul de principiu" pentru deschiderea negocierilor de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova, care vor începe la 25 iunie, a anunţat preşedinţia belgiană a Consiliului UE. "Amba

O creatoare de conţinut din Dubai, amendată cu 1.800 de euro pentru că a pătruns pe o plajă cu nisip roz din Sardinia

News.ro acum o ora
O creatoare de conţinut din Dubai a fost amendată cu 1.800 de euro pentru că a pătruns pe o plajă interzisă cu nuanţe roz din Sardinia, înainte de a distribui pe reţelele de socializare o serie de clipuri video şi fotografii cu escapada sa, informea

Reuters: Ce se va întâmpla când va expira acordul de tranzit al gazelor al Rusiei cu Ucraina?

News.ro acum 2 ore
Ucraina a declarat că nu va prelungi un acord de cinci ani cu grupul rus Gazprom privind tranzitul gazelor ruseşti către Europa, când va expira la sfârşitul anului, dar că sunt explorate alternative, relatează Reuters. De la războiul din Ucraina, No

La două săptămâni de la dispariţia în râul Natisone, Cristian Molnar este de negăsit. "Tensiunea este mare, frustrarea la fel, dar nu ne vom opri", spune primarul din Premariacco

News.ro acum 4 ore
Salvatorii italieni continuă căutările neîncetate ale lui Cristian Molnar, tânărul de 25 de ani a cărui dispariţie în râul Natisone continuă să neliniştească o întreagă comunitate, relatează presa italiană. În ciuda curentului foarte rapid, după cum

Sprijin important primit de Ursula von der Leyen pentru un nou mandat la șefia Comisiei Europene

Ziare.com acum 2 ore
Preşedintele german Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a primit un sprijin important din partea Berlinului pentru a fi reconfirmată pentru un nou mandat, au declarat, vineri, surse guvernamentale, citate de Reuters. Venită din partea Partidulu

UPDATE - Euro 2024 a început. Scorul meciului Germania - Scoţia a devenit 5-1 / Tricolorii urmăresc împreună partida de deschidere - VIDEO

News.ro acum 11 ore
Campionatul European de fotbal a început, vineri, la Munchen, cu meciul Germania - Scoţia, din grupa A. Partida este arbitrată de francezul Clement Turpin. UPDATE - Scorul este 5-1, după ce pentru germani a înscris şi Can ‘90+3. UPDATE - Scorul de d

România are acum două sisteme PATRIOT gata de luptă

Mediafax acum 2 ore
România a primit patru sisteme PATRIOT şi a comandat încă trei, într-unul dintre cele mai scumpe programe de achiziţie, de 4 miliarde euro. Al treilea sistem PATRIOT va fi operaţionalizat până la finalul anului, au mai precizat reprezentanţi ai MApN

Cinci destinaţii de evitat pentru turiştii care vor să economisească bani

Mediafax acum o ora
Într-un studiu realizat de publicaţia britanică MoneyWeek în colaborare cu o agenţie de turism, au fost analizate costurile pentru o zi şi o noapte în diverse oraşe turistice din lume. S-au luat în calcul preţurile pentru cazare la hotel, transport

Vremea

București
acum

24°
sâm.

16°/27°
dum.

18°/31°
lun.

19°/33°
mar.

21°/33°
Iasi
acum

18°
sâm.

15°/24°
dum.

14°/27°
lun.

17°/28°
mar.

17°/29°
Constanta
acum

22°
sâm.

17°/24°
dum.

18°/26°
lun.

20°/24°
mar.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

12°/22°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°
mar.

16°/27°
Timisoara
acum

21°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

18°/31°