» "Orasul Disparut" este un nou concept turistic, inventat de autoritatile judetene exasperate de conotatia negativa a locului de nastere a primului unificator
de tara, Mihai Viteazul.
» A fost ridicat la jumatatea distantei dintre Tandarei si Giurgeni, in drumul catre mare, si reprezinta singura incercare reala de reabilitare turistica a domnitorului.
"Orasul de floci- rezervatie nationala arheologica, sec. XV-XVII. Prima capitala a judetului Ialomita in 1470. Locul de nastere al voievodului Mihai Viteazul" – aceasta este pancarta care ii intampina pe turistii care trec prin Ialomita, pe drumul national. Popasul turistic care marcheaza intrarea in Orasul Disparut arata la fel ca tot ce exista azi in Romania. Sute de PET-uri, pungi de plastic, cutii de bere aruncate de-a valma, bustul lui Mihai transformat in pisoar public, dependintele chioscului care vinde bere si eugenia intinse pana in coasta monumentului pe care scrie negru pe alb: "Acest sit a fost selectionat in 2004 de catre autoritatile romane ca o prioritate pentru reabilitare". In ciuda acestei imagini dezastruoase a locului, oamenii se opresc si vor sa viziteze: "Acum nu e cine stie ce, ca e frig! Da’ sa-i vedeti vara. Opresc si se uita, cauta, intreaba... Sunt multi care vin aici, sa stiti!" cauta sa ne convinga vanzatoarea.
Peste sosea, in apropierea sitului, se ridica atat de controversatul centru arheologic construit de Consiliul Judetean Ialomita. In patru luni s-a turnat fundatia si parterul, peste trei miliarde de lei vechi. Ar trebui sa fie gata in aceasta toamna... si tot cam pe-atunci ar trebui sa fie gata si reconstructia primelor ruine ale Orasului Disparut.
Nea Tudorica, paznic peste pietre
Situl trebuie pazit, pentru ca in campul asta pana si pietrele se fura. Le pazeste nea Tudorica. Oprea Tudor are 59 de ani si este din satul vecin,