Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hornar de titlu

Publicat in Gazeta Sporturilor, duminică 1 martie 2009 ·

Dani i-a dăruit viitoarei sale soţii, Daniela, un mărţişor tradiţional şi ghiocei. "La vară ne căsătorim. Sper să am două motive de sărbătoare în iunie", a spus portughezul

De 1 martie, Dani i-a dăruit viitoarei sale soţii, Daniela, un mărţişor cu un hornar şi ghiocei. Portughezul lui CFR Cluj se va căsători cu sora lui Cadu pe 26 iunie, după terminarea campionatului. "Sper să am două motive de bucurie la sfîrşitul lui iunie. Nu ştiu dacă această primăvară va fi pragheză, portugheză sau argentiniană, dar sper că va fi una în vişiniu. Trebuie să începem în forţă campionatul. Dacă vrem să sperăm la titlu, trebuie să învingem în prima etapă", a spus Dani.

Jucătorul poreclit "Caracatiţa" a fost lăudat de Uhrin după pregătiri. Cehul îl vede drept unul dintre punctele de echilibru în sistemul său. "Am făcut o pregătire foarte bună. A fost dur, dar important e să zburdăm în campionat. Nu cred că s-a renunţat la sistemul cu doi închizători sau că eu şi cu Gabi Mureşan nu putem evolua în acelaşi timp. Gabi poate juca fără probleme în faţa mea, într-o distribuţie mai ofensivă. Esenţial e că avem un lot valoros şi că eventualele accidentări sau suspendări nu ne vor pune prea mult în pericol realizarea obiectivelor", a încheiat Dani.

Dani şi Daniela se cunosc de 6 ani

Îi regretă pe Fabbiani şi pe Didy

Dani crede că un cuplu Kone-Fabbiani, în ofensiva campioanei, ar fi fost unul redutabil. "Fabbiani e un jucător valoros. Atacul ar fi arătat bine cu el şi cu Yssouf Kone. Să nu mai vorbesc de Didy. Sper să-şi revină cît mai repede. Ne lipseşte şi Trică, un alt jucător foarte valoros. Eugen era determinant şi pentru coeziunea vestiarului", a spus Dani.

A refuzat Portugalia

Închizătorul lui Uhrin visează să ajungă la FC Porto. "Mi-aş dori să joc într-o zi la Porto. Dar e foarte greu să ajung acolo. Porto are o ec

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 2 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum o ora
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum o ora
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum 23 minute
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum o ora
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

Luminiţa Odobescu, discuţii cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken

Mediafax acum 2 ore
Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu a avut vineri, 21 iunie 2024, o întrevedere cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, la sediul Departamentului de Stat. Cei doi au vorbit despre securitate şi apărare, precum şi despre includerea ţ

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum o ora
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Accident feroviar în Maramureș Un copil de trei ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren

Ziua Constanta acum 49 minute
Accident feroviar în Maramureș, azi, 21 iunie 2024! "Un copil în vârstă de trei ani a fost surprins sub roata unui vagon. Din păcate, acesta prezintă leziuni incompatibile cu viaţa (...) Se va interveni pentru degajarea corpului de pe liniile de ca

GALERIE FOTO Tricolorii s-au pregătit pe stadionul din Köln pentru confruntarea de sâmbătă cu Belgia

Mediafax acum 27 minute
Echipa naţională de fotbal a României a desfăşurat în această seară antrenamentul oficial pe stadionul din Köln, în vederea meciului de mâine, cu Belgia, programat la ora 22:00, ora României. Antrenamentul a durat 45 de minute, iar primele 15 minute

Lidera extremei drepte din Franța, Marine Le Pen: Lui Macron nu-i va rămâne decât demisia pentru a ieşi din criza politică

G4Media acum 19 minute
Lidera extremei drepte franceze Marine Le Pen a apreciat vineri că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne „decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică” declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară) şi convocare

Vremea

București
acum

28°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/36°
Iasi
acum

23°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/29°
lun.

19°/28°
Constanta
acum

19°
vin.

19°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

25°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
lun.

18°/27°
Timisoara
acum

27°
vin.

20°/37°
sâm.

20°/38°
dum.

19°/33°
lun.

19°/31°