Acum vreo patru decenii, pe vremea când îi faceam curte celei care avea să devină fosta mea logodnică, am venit la o întâlnire cu o carte în mână. Era "Crud şi gătit", opera de antropologie structuralistă a lui Claude Levi Strauss. Eram preocupat pe atunci de cu totul alte aspecte ale antropologiei decât de alimentaţia triburilor din Amazonia şi am uitat cartea la Cofetăria Union. N-am mai regăsit-o niciodată.
Episodul mi l-a reamintit un material care discuta rolul jucat de mâncarea gătită în evoluţia speciei umane. Dr Richard Wrangham, antropolog la Universitatea Harvard, susţine că expresia: "Eşti ceea ce mănânci" este purtătoarea unui adevăr profund. Suntem definiţi de mâncare. Mai exact, de mâncare gătită.
Să fie oare umanitatea şi gătitul de aceeaşi vârstă? Nu există societate care să nu practice această nobilă artă. Aproape oriunde pe lume oamenii se întâlnesc cu familia sau cu prietenii, măcar o dată pe zi, în jurul unei mese. Specialiştii ne asigură că dacă nu am consuma mâncare gătită, creierul nostru (mare consumator de energie, până la 30% din resursele corpului) nu ar putea funcţiona. Foamea nu este productivă. Nici consumul exclusiv de crudităţi.
Gătitul şi alte forme de preparare ar reprezenta, după Wrangham, marea şansă evolutivă a omenirii, cea care ne face să fim nişte fiinţe neobişnuite. Oamenii au devenit oameni o dată cu apariţia, acum vreo 2 milioane de ani, a speciei Homo erectus. Înzestrat cu un craniu mai mare (şi mai plin de creier) decât al predecesorilor săi, acesta era şi ceva mai subţirel, cu bazinul mai îngust şi cu burta mai mică.
Până nu demult, evoluţia progresivă a omului modern de la craniul mai modest şi pântecele mai voluminos al strămoşilor antropoizi era atribuită schimbării regimului alimentar. Alimentaţia începea să fie bazată mai mult pe carne decât pe vegetale, carne