Poate fi considerată o artă de nişă, fiind o străveche artă a mişcării. Mişcările sînt lente, relaxate, cu atenţia focalizată asupra detaliilor. Acum cîţiva ani, în România era practic necunoscut. Dacă foarte puţini îl practicau, încă şi mai puţini îl predau. Deşi omologat de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii în 1988 drept "cea mai bună practică pentru sănătate", deşi depăşind de mult graniţele Chinei şi devenind în lumea largă unul dintre cele mai practicate sporturi de către oameni de toate vîrstele, la noi, abia de cîţiva ani se vorbeşte la modul serios despre Tai Chi. Şi poate nu e un lucru rău, avînd în vedere statistici care spun că în România s-au înmulţit cazurile de obezitate, iar riscurile cardiace sînt printre primele pericole mortale. Ca să nu mai vorbim de orele de sport din şcoală, care sînt, dar mai degrabă nu. Cine sînt, aşadar, iniţiatorii acestui curent în România şi cine " practicanţii săi? Este doar o modă sezonieră, un "ceva" de "fiţe" sau a devenit deja şi la noi un "fel de a fi", un stil de viaţă adoptat şi practicat din ce în ce mai mult?
Vizavi de Conservator, pe lîngă parcul Cişmigiu: în fiecare sîmbătă, de la ora 10,30, un grup de tineri şi adulţi (şi chiar cîţiva pensionari) îmbrăcaţi în haine albe, largi, execută în perimetrul sălii mişcări line, pline de graţie, mişcările "dansurilor pe care le fac chinezii de dimineaţă" " aşa a explicat una dintre cursante, Adina, medicului de familie cînd i-a cerut adeverinţă cum că este aptă pentru a practica Tai Chi.
"Da’ ăsta ce sport mai e?" " a întrebat-o atunci, destul de circumspect, doctorul. Asta se întîmpla acum trei ani " povesteşte doctoriţa de 32 de ani. Azi, oamenii par mai informaţi şi, deşi nu prea ştiu exact cu ce se mănîncă, cel puţin termenul le-a mai trecut pe la urechi. Ce a motivat-o însă pe ea, acum trei ani, să practice Tai Chi?
"Iniţial, am venit cu
