Aventura românească în Cupa Davis a început în anul 1922, avându-l în prim-plan pe Nicolae Mişu. Românul uimise deja arenele europene înainte de acest an, câştigând concursul de la Monte Carlo şi două turnee la Cannes.
Mişu,care avea să fie un important diplomat român la Londra, era un Năstase al primelor decenii din secolul XX, aşa cum îl descrie autorul Radu Voia, într-o excelentă Mică enciclopedie a tenisului. Prima asemănare este cea de temperament, ambii jucători fiind rebeli şi nestăpâniţi în sensul pozitiv, spectaculos.
A doua vizează una dintre loviturile preferate de cei doi, cea "liftată". Cu astfel de lovituri, Mişu îl învingea în 1921 pe Andre Gobert, un francez de peste 1,9 metri, primind aplauze chiar şi de la spectatorii din Hexagon.
Nu ştiam că suntem înscrişi!
Dar să revenim la prima participare românească în Cupa Davis, relatată amplu de o publicaţie românească a vremii, "Ecoul sportiv". Culmea, în România nu se aflase că am fost acceptaţi în ediţia cu numărul XVII a Cupei Davis. La începutul lunii martie 1922, un ziar francez, L'Auto, anunţă că reprezentativa română urmează să participe în concurs, primul adversar fiind echipa Indiilor Engleze.
"Comisiunea noastră de tenis nu ştie nimic?!", se întreabă ironic jurnaliştii români, care aveau să afle că înscrierea României nu era o iniţiativă de stat, ci rezultatul unor eforturi individuale.
Prima participare românească este cea de la Eastbourne, o staţiune din Marea Britanie. "Indienii", doi fraţi de origine engleză care au făcut parte din grupul colonizatorilor statului asiatic, ne-au fost superiori. În cele cinci meciuri disputate de Nicolae Mişu şi coechipierul său, Mişu Stern, am câştigat doar trei seturi. Scor final: 0-5 şi, în România, începeau criticile. Presa reclamă lipsurile evidente ale sportului românesc şi ind
