Cantareata britanica Amy Winehouse isi critica sotul, producatorul muzical Blake Fielder-Civil, de care s-a despartit in urma cu cateva luni, intr-unul din cantecele de pe viitorul ei album, informeaza femalefirst.co.uk. Autoarea hitului "Back to Black" a petrecut o vacanta de aproape trei luni pe insula Sfanta Lucia din Caraibe, unde a incercat sa isi invinga dependenta de alcool si droguri. In tot acest timp ea a lucrat si la cel de-al treilea album al sau.
O sursa apropiata artistei a declarat pentru saptamanalul The People ca una dintre noile piese ale lui Winehouse, al carei titlu nu a fost ales deocamdata, il critica in termeni duri pe sotul acesteia, Blake Fielder-Civil, care a fost eliberat din inchisoare pe 25 februarie, dupa ce a ispasit 12 din cele 27 de luni de inchisoare la care a fost condamnat in urma agresarii unui patron de bar si pentru tentativa de obstructionare a justitiei. Aceeasi sursa a declarat ca Amy Winehouse a folosit experientele recente din viata personala drept sursa de inspiratie pentru noul ei material discografic. "Vrea ca el sa stie cum a facut-o sa se simta", a explicat sursa. In prezent, Amy Winehouse si Fielder-Civil se afla in plin proces de divort. Cei doi s-au casatorit in Miami, Florida, in mai 2007.
Potrivit aceleiasi surse, Amy Winehouse nu doreste sa reia relatia cu sotul sau. Potrivit cotidianului Daily Mail, celebra cantareata britanica s-a intors in Marea Britanie duminica seara, dupa ce a petrecut 71 de zile in Caraibe. Winehouse se lupta cu dependenta de droguri de cand a devenit celebra, in 2007, gratie albumului "Back to Black", bine primit de public si laudat de critici. Cantareata cu o voce exceptionala este cunoscuta pentru problemele sale legate de consumul de droguri, alcool, tendinta de automutilare, anorexie si bulimie.
Cantareata britanica Amy Winehouse isi