Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cei doi români răpiţi de piraţii somalezi ar putea fi eliberaţi în cel mult 48 de ore

Publicat in Realitatea, marți 3 martie 2009

Marinarii, printre care se află şi doi români, nu au fost agresaţi de piraţi şi primesc apă şi mâncare.

''Ştim foarte bine că starea de sănătate a membrilor echipajului este bună şi că nimeni nu este rănit'', a precizat Andreas Fundoulis, reprezentant securitate al armatorului grec.

Armatorul grec se aşteaptă ca piraţii să ceară recompensă în schimbul eliberării.

Pe de altă parte, preşedintele sindicatului liber al navigatorilor, Adrian Mihălcioiu, susţine că vasul a fost capturat chiar în culoarul de securitate. Potrivit lui Mihălcioiu, nava se afla pe cordonul de securitate, moment în care o ambarcaţiune rapidă s-a apropiat şi a deschis focul, piraţii reuşind să urce la bord şi să preia controlul. Mai mult, în zonă se afla şi o fregată din Marea Britanie care a asistat la tot evenimentul fără să intervină.â "Nava era pe culoarul de securitate. Din acest culoar nava a fost răpită de către o ambarcaţiune rapidă cu piraţi înarmaţi la bord. Au deschis focul. O fregată britanică era foarte aproape de eveniment, la trei mile marine depărtare, nu ştiu de ce nu s-a intervenit. Nu ştiu de ce abia după ce piraţii au urcat la bord şi l-au ameninţat pe comandantul român, s-au apropiat şi ei şi au mers o perioadă în paralel cu nava", a declarat Mihălcioiu.

Cel mai probabil, echipajul mineralierului a fost păcălit de faptul că piraţii iau în bărci femei şi copii, se dau drept refugiaţi şi cer mâncare sau haine.

''Chiar şi fregata britanică, care i-a văzut când se apropiau, nu cred că s-a gândit că aceştia erau piraţi'', a declarat Dorel Onaca, preşedinte ARSVOM.

Cargobotul MV Saldanha, sub pavilion maltez, a fost capturat de rebeli, în Golful Aden, pe 22 februarie. Comandantul vasului este Adrian Hududui, din Braşov, iar la bord se află şi Marian Strâmbeanu, din Constanţa.

Marinarii, printre c

Articolul in Realitatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Allen Coliban își recunoaște înfrângerea la Primăria Brașov. Mesaj pentru George Scripcaru

HotNews acum 17 minute
„Am pierdut alegerile la Primăria Brașov. Îmi asum această înfrângere și sunt convins că și mulți dintre voi simțiți același regret adânc. Îmi pare rău. Primarul Brașovului, Allen ColibanFoto: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu Vă mulțumesc pentru to

Cătălin Drulă a declarat că va convoca alegeri pentru conducerea USR!

Ziua Constanta acum 44 minute
Preşedintele USR, Cătălin Drulă, a declarat în urmă cu puțin timp că va convoca alegeri pentru conducerea partidului. În cărți pentru șefia partidului sunt Dominic Fritz, primarul Timșoarei și Elena Lasconi, primar la Câmpulung și Daniel-Lucian Vizi

Avertizare de cod portocaliu de caniculă în județul Constanța !

Ziua Constanta acum 2 ore
ANM a emis o avertizare de cod portocaliu valabil pentru ziua de astăzi, 10 iunie 2024. Intervalul de valabilitate este 10 iunie, ora 10.00 – 11 iunie, ora 10.00 Fenomenele vizate sunt temperaturi deosebit de ridicate, caniculă, disconfort termic

Ministrul Justiției, Alina Gorghiu „Predarea lui Paul-Philippe al României se va rejudeca!“

Ziua Constanta acum 44 minute
Ministrul Justiției, Alina Gorghiu anunță că predarea lui Paul-Philippe al României se va rejudeca! „Sunt în măsură să vă furnizez informații, de astăzi, de la justiția din Malta. Predarea fugarului Paul-Philippe al României se va rejudeca. Instan

Cătălin Drulă pleacă de la conducerea USR: Rezultatul alegerilor este sub aşteptările pe care le-am avut. Îmi asum acest rezultat. Voi convoca în USR alegeri pentru un nou preşedinte - VIDEO

News.ro acum 51 minute
Liderul USR Cătălin Drulă a anunţat luni că va renunţa la funcţia de preşedinte al partidului, pe care o deţine de aproape doi ani, afirmând că rezultatul alegerilor a fost sub aşteptări şi că şi-l asumă, urmând să convoace în USR alegeri pentru un

Rareş Bogdan: Rezultatele confirmă că PNL rămâne principala forţă de dreapta a României, la un procent de peste 28% / PNL obţine opt mandate sigure la europarlamentare, posibil nouă, la redistribuire

News.ro acum 21 minute
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat că rezultate la alegeri arată că românii au votat în cunoştiinţă de cauza, în condiţiile în care liberalii şi-au dublat procentul şi au ajuns la peste 28% la vot politic, în condiţiile în care acum u

Peste 1.700 de apeluri la 112 referitoare la nereguli în secțiile de votare. Situația în județul Constanța

Ziua Constanta acum 2 ore
Pe timpul desfășurării alegerilor locale și europarlamentare din 9 iunie 2024, în intervalul orar 07:00 – 22:00, operatorii Serviciului de urgență 112 au preluat și procesat 1.736 de apeluri de urgență care semnalau evenimente în legătură cu procesu

Preşedintele României, Klaus Iohannis, va participa în Republica Letonă, la Summitul Formatului Bucureşti 9 (B9)

Ziua Constanta acum 28 minute
Preşedintele României, Klaus Iohannis, va participa marţi, la Riga, Republica Letonă, la Summitul Formatului Bucureşti 9 (B9), pe care îl va coprezida alături de Preşedintele Republicii Letonia, Edgars Rinkēvičs, şi de Preşedintele Republicii Polone

Allen Coliban admite că a pierdut Primăria Braşov: Îmi asum această înfrângere

Mediafax acum o ora
„Am pierdut alegerile la Primăria Braşov. Îmi asum această înfrângere şi sunt convins că şi mulţi dintre voi simţiţi acelaşi regret adânc. Îmi pare rău. Vă mulţumesc pentru tot sprijinul pe care mi l-aţi acordat. Pentru toată energia. Pentru toate î

Alegerile europene: Moneda euro s-a depreciat după anunțarea rezultatelor

HotNews acum 21 minute
Agravarea îngrijorărilor politice în Europa este posibil să pună noi presiuni asupra monedei euro, după ce la alegerile pentru Parlamentul European liderii din Franţa şi Germania au suferit pierderi, susţin analiştii intervievaţi de Bloomberg, prelu

Vremea

București
acum

35°
lun.

21°/36°
mar.

20°/34°
mie.

20°/32°
joi

19°/29°
Iasi
acum

30°
lun.

18°/31°
mar.

19°/31°
mie.

15°/26°
joi

16°/21°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

20°/26°
mie.

20°/24°
joi

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

17°/26°
mar.

15°/24°
mie.

15°/21°
joi

12°/22°
Timisoara
acum

28°
lun.

19°/30°
mar.

17°/25°
mie.

15°/19°
joi

14°/25°