Spaima de a aparea si a perora in fata unui grup mai mare sau mai mic nu e joaca de copii - o stiu pina si cei ale caror munci nu-i obliga la un asemenea supliciu. Intr-un film american pe care l-am vazut mai demult, un politician de succes (candidat la Senatul SUA) suferea de un handicap emotional (cunoscut doar celor apropiati lui), pe care si-l gestiona cu multa abilitate. Omul avea fobia vorbitului in public, ceea ce, intr-o meserie ca a sa, ar fi putut constitui, sa recunoastem, o cale sigura spre esecul absolut. Cum spuneam insa, el reusea sa-si mascheze defectul profesional foarte bine, folosindu-se de o strategie mai curind exotica. Pe parcursul speech-urilor in fata multitudinii de alegatori, eroul (jucat convingator de britanicul Ralph Fiennes) framinta discret in palma dreapta o banala agrafa de hirtie. Mecanica gestului ii distragea atentia subliminala de la gindul (distrugator) ca se afla in fata a sute de oameni (care asteapta sa li se transmita cel putin un sentiment inaltator!) si il focaliza, unidirectional, pe ideile ce urmau sa fie expuse. Se elibera astfel de o presiune psihica devastatoare si ajungea chiar sa para charismatic. Spaima de a aparea si a perora in fata unui grup mai mare sau mai mic nu e joaca de copii - o stiu pina si cei ale caror munci nu-i obliga la un asemenea supliciu. De altfel, psihologia moderna situeaza aceasta "frica" umana in imediata vecinatate a unei alte teribile angoase: teama de moarte. Individul se ingrozeste de perspectiva adresarii catre multimi necunoscute, intrucit situatia il pune, din start, intr-o pozitie nesigura. Pe de o parte, el dezvolta o vulnerabilitate a posturii. Se presupune ca aparitia lui in fata celorlalti deriva din macar o calitate ascunsa ce-l face superior audientei. Ori stie mai multe decit toti la un loc si, ca atare, este indreptatit sa-si lumineze semenii, ori dovedeste un grad de intelige