Împreună cu agentul secret Marinov Zikolov, militarul ar fi „vândut” Kievului, sub supraveghere contrainformativă, şi hărţi ale unor unităţi militare folosite de americani. Sursa: Octavian Cocoloș
Plutonierul Floricel Achim a primit certificat ORNISS, de acces la informaţii clasificate, pe 6 octombrie 2006, în timp ce era monitorizat de Serviciul Român de Informaţii şi Direcţia de Informaţii a Armatei. Achim era sub supraveghere din 2005, pentru că vindea documente secrete de stat bulgarului Marinov Zikolov - până în 2000 ataşat militar al Am ba sa dei Bulgariei la Bucureşti. Despre acesta din urmă, SRI a precizat doar că este „agent de informaţii al unui serviciu special străin”.
Oficialii de la Sofia au anunţat că Marinov Zikolov nu lucrează pentru nicio instituţie oficială din Bulgaria. Surse judiciare susţin că acesta n-ar fi nici agent bulgar, nici ucrainean. Cu toate acestea, în documentele aflate pe masa judecătorilor se arată că „Zikolov a declarat că era în relaţii de prietenie cu un reprezentant al Ucrainei la Bucureşti, care i-a spus că este interesat de informaţii militare, pentru care plăteau 800-1.000 de dolari. (...) Predarea propriu-zisă a documentelor de către inculpatul Achim se făcea în format electronic, prin întâlniri în locuri publice, în Bucureşti, în zona 1 Mai şi în zona Stadionului Naţional”.
Ieri, în parlamentul de la Kiev, care decidea demiterea ministrul de externe pro-occidental Volodimir Ogrâzko, din cauza procesului pierdut de Ucraina la Haga în favoarea României, un parlamentar din tabăra pro-rusă a lui Vladimir Ianukovici anunţa că ataşatul militar al Ucrainei la Bucureşti a fost luni expulzat. Inna Bogoslovskia, din Partidul Regiunilor, este citată de agenţia ucraineană ProUA, care afirmă că militarul ucrainean a fost declarat şi persona non grata. Diplomaţiile române şi ucrainene au refuzat să f