În sumbrii ani 1980, ai regimului totalitar şi izolaţionist ce se înstăpânise peste România, dispuneam de o unică modalitate de acces la actualitatea culturală portugheză: Jornal de Letras, Artes e Ideias, mai cunoscut sub sigla JL. Titlul îmi sugera oarecari rezonanţe, peste spaţii şi timp, cu romantica Foaie pentru minte, inimă şi literatură, editată la Braşov de către George Bariţiu şi Iacob Mureşanu între 1835-1865. Ca devorator de reviste ce sunt, procurarea vreunui număr din JL reprezenta o adevărată expediţie, încununată uneori de obţinerea trofeului râvnit. Câteva exemplare, primite cadou de la marii noştri lusitanişti Marian Papahagi şi Mihai Zamfir, mai tronează în insondabila, cosmopolita şi prăfuita aglomeraţie de hârtie tipărită cu care coabitez. Nu pot uita nici generozitatea traducătorului Aurel Covaci: la scurt timp înainte de a muri, în anii 1990, mi-a permis să mă înfrupt din colecţia sa de JL.
Am fost întotdeauna conştient de importanţa publicaţiilor pentru menţinerea spiritului viu al unei culturi. De aceea, mă bucur să fiu martor - de data asta, din apropiere - la apariţia numărului 1000 al celei mai importante reviste portugheze marcând tranziţia dintre secolele 20 şi 21. Actualmente JL apare bilunar, cu câte 60 de pagini/număr, într'un format asemănător României literare. Indubitabil, principalul merit pentru continuitatea, consecvenţa, deschiderea ideatică, reprezentativitatea în spaţiul lusofoniei şi multe alte calităţi ale acestei publicaţii, revine fondatorului şi directorului ei, José Carlos de Vasconcelos. Momentul lansării - martie 1981 - fusese ales în contra curentului general, când suplimentele literare ale cotidianelor dispăruseră, iar prezenţa culturii în mass-media autohtone ajunsese la limita inferioară. Tenacitatea cu care J.C.V. a crezut în valorile spirituale şi a ştiut să le impună s-a văzut recompensat
