Maşinile care vor fi parcate la întâmplare în Piteşti vor fi ridicate de o firmă specializată, au anunţat reprezentanţii municipalităţii, iar şoferii indisciplinaţi vor fi obligaţi să plătească o amendă de 300 de lei, pentru a-şi recupera maşina.
În urmă cu câteva zile, Consiliul Local Piteşti a încheiat un parteneriat cu o firmă specializată în ridicarea maşinilor parcate neregulamentar. Acţiunea de ridicare şi depozitare a vehiculelor va începe săptămâna viitoare şi, după cum spun autorităţile locale, va duce la eliberarea centrului oraşului, precum şi a altor zone aglomerate, transformate în ultimii ani în nişte imense parcări.
Până în momentul începerii efective a activităţii de ridicare a maşinilor parcate neregulamentar, în zonele stabilite se vor monta în jur de 140 de indicatoare de avertizare cu privire la ridicarea autovehiculelor. Ridicarea se va face cu un număr de 5 autospeciale, iar operaţiunea nu va depăşi 10 minute, în condiţii normale. Tariful de ridicare şi transport va fi de 300 de lei cu TVA, bani pe care şoferul indisciplinat trebuie să îi plătească pentru a-şi recupera maşina.
Dacă proprietarul se prezintă chiar în momentul în care îi este ridicată maşina, acesta nu trebuie să plătească decât 100 de lei. Tariful de depozitare este de 150 de lei pe zi şi, dacă proprietarul nu vine să îşi ridice maşina după 90 de zile, aceasta va fi valorificată.
,,Nu vrem să îi speriem pe şoferi, dar în nici un oraş din această ţară nu o să vedeţi maşini parcate în plin centru al oraşului, aşa cum se întâmplă la Piteşti. Suntem conştienţi că nu avem suficiente parcări dar, în mod normal, în nicio ţară din lume nu o să vedeţi maşini care pătrund în centrul urbei. În Piteşti, vor exista 45 astfel de zone, unde parcarea va fi strict interzisă,” a declarat Cornel Ionică, viceprimarul Piteştiului.
@N_