Comunicat de presă - Bruxelles, 5 Martie 2009

Daniel Dăianu : Cât de potrivite sunt programele sprijinite de FMI?

Recent, comisarul Joaquín Almunia a declarat că statele din zona euro care se confruntă cu dificultăţi majore, ar putea beneficia de asistenţă din partea celorlalte state membre. Afirmaţia aceasta poate fi privită în conjuncţie cu înclinaţia Germaniei de a considera, eventual şi chiar dacă cu reticenţă, un astfel de demers. Fiindcă pericolul asupra zonei euro ar putea creşte exponenţial în caz că un mecanism de solidaritate nu este disponibil. Cu toate acestea, mă întreb de ce acest semnal de răspuns colectiv nu este dat şi pentru statele ce nu fac parte din zona euro. Las la o parte lipsa de solidaritate dintre noile state membre din UE care, în opinia mea este un indiciu că aceeaşi abordare ce a fost atribuită de către unii dintre oficiali lor omologilor din ţări vechi ale UE a prevalat: tentaţia de a adopta politici în spiritul “scapă cine poate,” în locul formulării unui răspuns politic eficient şi ferm pentru combaterea crizei financiare.

Din nefericire, noile state membre au fost, practic, lăsate să se descurce singure în vreme ce Comisia Europeană şi celelalte instituţii specializate din UE le analizează cererile de la caz la caz. Această abordare nu este neapărat una rea, cu condiţia ca asistenţa oferită să fie una corespunzătoare. Dar este deja aparent faptul că baze analitice ale pachetelor adoptate pentru Letonia şi Ungaria nu sunt adecvate. Reducerea dezechilibrelor mari este fundamental o decizie corectă. Dar felul în care se face acest lucru este extrem de important. Spre exemplu, deficitul extern este probabil să se diminueze, vrând-nevrând, deoarece influxul de capital străin se va diminua în mod dramatic în noile state membre. Aici apare o problemă: trebuie ca deficitul bugetar să fie micşorat considerabil în timp