Mesajul a fost trimis. Multumesc!

APIA spune că România încă nu a fost amendată

Publicat in Buna ziua Brasov, joi 5 martie 2009 ·

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA) face precizarea că „până în acest moment, nu a existat nicio informare oficială din partea Comisiei Europene privind suma cu care România va fi sancţionată pentru neplata subvenţiei pe hectar pentru anul 2007”.

În anul 2008, Comisia Europeană a anunţat că mai multe state membre vor trebui să returneze suma de 410,3 milioane de euro, fonduri cheltuite necorespunzător prin acordarea plăţior la hectar. Astfel, pentru neverificarea corectă a suprafeţelor agricole, Italia a primit o corecţie de 145 de milioane de euro, iar Grecia trebuie să returneze 127,7 milioane de euro, pentru slabul control al suprafeţelor arabile. Fermierii care au beneficiat de sprijin financiar nu sunt afectaţi de aceste corecţii financiare, suma fiind suportată de la bugetul statului membru în cauză.

Precizarea vine după ce presa a atras atenţia asupra penalizărilor pe care le riscă România pentru întârzierea plăţilor la hectar. „Pentru a nu fi penalizate, statele membre trebuie să efectueze plăţile directe către fermieri până la 30 iunie. În cazul în care restanţele de plată depăşesc 4% din totalul subvenţiilor comunitare, se aplică o penalizare graduală, pentru fiecare lună de depăşire a termenului, pentru sumele ce depăşesc 4%”, se arată în-tr-un comunicat APIA.

Astfel, potrivit art. 9 din Regulamentul CE 883/2006, toate cheltuielile suplimentare efectuate faţă de marja de 4% se reduc cu următoarele procente: cu 10% pentru o întârziere de până la o lună, cu 25% pentru o întârziere de până la două luni, cu 45% pentru trei luni, cu 70% pentru patru luni, iar pentru o întârziere de mai mult de patru luni, cheltuielile se reduc cu 100%.

În cazul României, pentru depăşirea termenului de 30 iunie 2008, Comisia Europeană a calculat, în conformitate cu prevederile comunitare mai sus menţionate, penalizări de 8,410 milioane

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 3 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 2 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 3 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 34 minute
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 5 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 6 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 2 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Emisiunile zilei luni, 21 iulie 2025

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 3 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Vremea

București
acum

25°
dum.

18°/34°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

22°
dum.

17°/32°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

22°
dum.

19°/30°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

23°
dum.

19°/34°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°