Vasile Nicolcioiu a ieşit, lăsând-o să intre pe Poliana Cristescu. Dacă pentru şeful Protocolului de Stat fuseseră de-ajuns câteva minute (8:55-9:01), cu fosta ei noră, Elena Ceauşescu petrece o jumătate de oră.
După o pauză de 20 de minute (a citit rapoarte, a fost în biroul "Tovarăşului"?!), l-a chemat pe şeful Cancelariei CC. Prima dată, căci în acea zi Silviu Curticeanu va fi solicitat de încă trei ori. Cel mai mult a fost reţinut la Cabinetul 2 în 6 martie 1989 Ion Radu, component al secretariatului CC al PCR (16:15-17:30). Nu pe linie de partid fusese însă întrevederea, ci "pe linia atribuţiilor de stat". Radu era din toamna lui 1988 viceprim-ministru al Guvernului şi preşedinte al Consiliului de conducere a activităţii din ramurile construcţiei de maşini şi metalurgie. La concluzii, a fost apelat pentru cinci minute şi Eugeniu Rădulescu, noul ministru al Industriei Construcţiilor de Maşini (promovat din adjunct la începutul lui februarie). Înainte de prânz, "pe pasarelă" fuseseră menţionate vizionarea şi raportul construcţiei de autocamioane (11:10-11:50).
Cu acel Radu – din prestaţia căruia istoria n-a avut ceva de reţinut –, Elena Ceauşescu putea aborda, în acel moment, diverse actualităţi. Ion Radu (specialist în foraj şi extracţie de petrol) ocupa şi funcţii de membru în comisiile naţionale create în mai 1988 pentru: organizarea şi modernizarea proceselor de producţie şi valorificarea superioară a materiilor prime şi materialelor; optimizarea transporturilor; sistematizarea teritoriului şi a localităţilor, perfecţionarea organizării şi conducerii agriculturii.
Ca Ion Radu, din înălţimea ierarhiei partidului până la organizaţia de bază, în numele democraţiei şi autogestiunii, toţi activiştii erau distribuiţi în mulţimi de comitete şi comisii pentru organizare şi contr
