Daca sunteti in cautarea unui partener de viata in stare sa simta cele mai delicate stari emotionale care va incearca, si sa o faca doar ascultandu-va vorbind, ati face bine sa cautati in anuarele care listeaza numele muzicienilor profesionisti – desi puteti gasi candidati potriviti si printre nemuzicienii care studiaza si practica muzica, preferabil din copilarie, ca un hobby.
Un colectiv interdisciplinar de la Northwestern University publica, in numarul curent al revistei European Journal of Neuroscience, dovezi stiintifice ale influentei benefice a studiilor muzicale asupra capacitatii de a detecta starile emotionale comunicate prin vorbire. Nu este vorba despre informatii codificate gramatical, ci prin asa-numitele elemente suprasegmentale ale comunicarii verbale, cum ar fi inaltimea si timbrul sunetului, sau ritmul vorbirii.
Autorul principal al studiului, Dana Strait, releva ca “identificarea rapida si corecta a emotiilor purtate de sunete constituie o indemanare necesara peste tot – de la jungla plina de salbaticiuni si pana la sala de clasa, sala de consiliu sau dormitorul conjugal”. Doctoranda la o facultate de muzica, Dana Strait este si cercetatoare in cadrul unui laborator de neurologie specializat in perceptia auditiva.
Oamenii de stiinta stiau deja ca emotiile sunt purtate mai putin de sensul lingvistic al cuvintelor si mai mult de modul in care este comunicat sunetul – de pilda, atunci cand un copil mic striga “mama”, sau isi cheama mama scotand sunete aparent fara noima, mesajul concret al comunicarii poate depinde de proprietatile acustice ale sunetului – si poate fi foarte diferit de la caz la caz.
Cercetatorii de la Northwestern University, din statul american Illinois, au masurat modul in care sunt procesate, de catre trunchiul cerebral, frecventa si timbrul sunetelor si ritmul vorbirii. Subiectii
