Televiziunea înseamnă putere, poate cea mai importantă în zilele noastre, aşa că Puterea a încercat dintotdeauna să se folosească de ea. Să ne amintim că prima acţiune a tinerei noastre democraţii a fost ocuparea televiziunii şi transmiterea de mesaje în direct către populaţie, prin vocile lui Caramitru sau Dinescu. Ceauşescu pierduse controlul încă din acel moment: nu ai acces la televiziune " asta înseamnă că nu mai exişti, că eşti deja mort. Apoi, am avut ceea ce s-a numit "Revoluţia în direct". Să ne amintim, de asemenea, cum îl înfăţişa televiziunea pe Ion Iliescu, în 1990, drept omul providenţial al naţiunii şi "un preşedinte pentru liniştea noastră", în timp ce protestatarii din Piaţa Universităţii erau "golani", "drogaţi" şi "vînduţi puterilor străine".

Dacă televiziunea afirma aceste lucruri înseamnă că asta era realitatea, căci ea are forţa de a crea realitate prin simpla rostire, ca Dumnezeul Facerii. Cei care se află în fruntea bucatelor sînt conştienţi de extraordinara putere pe care-o are televiziunea şi încearcă prin orice mijloace să deţină controlul asupra ei. Dacă nu pot să o controleze, atunci mai bine să nu existe, căci ce funcţionează independent de ei se poate întoarce împotriva lor. Este cazul, în zilele noastre, al televiziunilor din Republica Moldova. Posturile care nu sînt aservite Puterii sînt desfiinţate. La sfîrşitul lui 2008, Consiliul Coordonator al Audiovizualului de acolo a refuzat să prelungească licenţa PRO TV în Republica Moldova. CCA-ul "fraţilor de peste Prut" a declarat că licenţa postului de televiziune nu poate fi prelungită, deoarece a fost eliberată în baza vechii legi a audiovizualului. Adică au găsit o scuză ridicolă, să nu pară un act discreţionar. Totul trebuie să mimeze legalitatea. Dacă e vorba de lege, PRO TV a contestat în instanţă refuzul CCA de prelungire a licenţei. Dar suprize, surprize: Curtea de Ape