În calitate de liderul al grupului PNL din Senat, Puiu Haşotti nu s-a putut abţine să nu facă anumite remarci privind funcţiile obţinute de liberali în grupurile de prietenie cu alte state.
Senatorul PNL constănţean a punctat că, pentru ai săi colegi de partid, au fost repartizate funcţii doar în grupuri de prietenie cu „ţări mai puţin tentante", cum ar fi Iran, Armenia, Etiopia, Peru, Turkmenistan sau Algeria. „Pentru Grupul parlamentar al PNL din Camera Deputaţilor şi din Senat, sunt repartizate funcţii în grupurile de prietenie din ţări de care, cu siguranţă, nu foarte mulţi am fi foarte interesaţi. Eu nu spun că vreun grup de prietenie este mult mai important decât altul, spun doar că sunt grupuri de prietenie mai tentante şi mai puţin tentante. Eu nu pot fi de acord cu această repartizare", a reproşat senatorul PNL, Puiu Haşotti, conducerii Parlamentului.
După cum se putea anticipa, liderul PNL a găsit şi vinovatul: PSD şi PD-L , singurele formaţiuni care ar fi negociat împărţirea acestor funcţii. „Cum se face că, de exemplu, Grupul parlamentar al PNL nu are preşedinţia niciunei ţări europene?", s-a întrebat retoric Haşotti. Nemulţumirea lui Haşotti şi intervenţiile sale au pălit, însă, în momentul în care un parlamentar PSD a declarat că un coleg din PNL „a avut prima opţiune în alegerea grupurilor de prietenie cu alte state". În final, vicepreşedintele PNL, senatorul Puiu Haşotti, a cerut liderilor de grupuri să dea dovadă de flexibilitate şi să rediscute problema, în speranţa că liberalii vor ajunge şi în „ţări mai tentante".
Comentarii (0) Scrie comentariu (va rugam aveti rabdare pana acesta va fi moderat)
Nume
Comentariumicsoreaza | mareste
Am citit si accept Regulile pentru postarea comentariilor.
Adauga comentariu
Va rugam activati JavaScript pentru a posta un comentariu
În calitate d