Mesajul a fost trimis. Multumesc!

INTERCONECTARE/Comisia Europeană propune, Autoritatea Naţională pentru Comunicaţii are drept de veto

Publicat in Jurnalul, vineri 6 martie 2009 ·

Comisia Europeană a solicitat ieri Autorităţii Naţionale pentru Comunicaţii să alinieze tarifele de interconectare ale operatorilor Vodafone, Orange, Cosmote şi Zapp, la nivelul de 5,03 Eurocenţi/min, începând cu data de 1 aprilie 2009, tarife pe care operatorii şi le percep reciproc pentru conectarea apelurilor la reţelele lor.

În scrisoarea Comisiei se recunoaşte scăderea la "cote rezonabile" a tarifelor practicate de primii doi cei mai mari operatori (5,03 eurocenţi pe minut) şi se menţionează că, în absenţa unor diferenţe obiective de cost, aceste tarife intermediare ar trebui să se aplice, de asemenea şi celorlalţi operatori, cât mai repede posibil. Ca parte a costului unui apel telefonic efectuat între clienţii unor operatori diferiţi, tarifele de terminare a apelurilor sunt incluse în toate facturile telefonice şi, în consecinţă, sunt plătite de clientul care a iniţiat apelul. La data de 28 ianuarie 2009, ANC a notificat Comisia Europeană cu privire la propunerea sa de a reglementa piaţa serviciilor de terminare a apelurilor de voce în reţelele individuale de telefonie mobilă din România, adica nivelul tarifelor de terminare a apelurilor mobile.

Ca urmare, ANC a definit cinci pieţe distincte ale serviciilor de terminare a apelurilor de voce, care corespund reţelelor de telefonie mobilă ale operatorilor activi în România, şi anume Vodafone România, Orange România, Cosmote RMT, Telemobil şi RCS & RDS. În ceea ce priveşte Vodafone România şi Orange România, ANC a propus impunerea unui tarif mediu maxim de terminare a apelurilor, de 5,03 eurocenţi pe minut. În cazul celorlalţi operatori, ANC a propus o reducere treptată, cu tarife diferenţiate până la data de 1 iulie 2010, când Cosmote şi Telemobil vor percepe tariful de 5,03 eurocenţi pe minut şi RCS & RDS va aplica un tarif de 5,6 eurocenţi pe minut. Aceste tarife vor fi cu aproxi

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum o ora
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Premierul Marcel Ciolacu „Introducem azi salariul minim european în România în concordanţă cu directiva europeană“

Ziua Constanta acum 40 minute
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, vineri, că Guvernul va introduce salariul minim european în România. Măsura va fi luată cu scopul de a proteja puterea de cumpărare şi de a ridica salariul mediu brut la "cât mai aproape de 50% din salariul mediu

ASF propune plafonarea tarifelor RCA până la 30 septembrie. Anunţul făcut de Marcel Ciolacu

Mediafax acum o ora
„Mă bucur că Autoritatea de Supraveghere Financiară propune oficial prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie 2024. Este o măsură necesară pentru a împiedica apariţia unor dezechilibre în piaţă”, a spus Marcel Ciolacu. Acesta a anun

Ciolacu i-a cerut ministrului de Interne să pregătească proiectul privind alegerile prezidenţiale

Mediafax acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut vineri ministrului de Interne să pregătească proiectul de hotărâre privind organizarea alegerilor prezidenţiale. Primul tur ar urma să aibă loc în 15 sau 29 septembrie.

Roberto Baggio, sechestrat, agresat şi jefuit în propria casă, în timpul meciului Italiei cu Spania

News.ro acum 17 minute
Legendarul fotbalist italian Roberto Baggio a fost sechestrat, agresat şi jefuit de un grup de infractori în locuinţa sa din Altavilla Vicentina, în timpul meciului pierdut de Italia la Euro 2024 în faţa Spaniei, scor 0-1. Corriere dello Veneto scri

Guvernul majorează bugetul schemei de ajutor de stat „Creditul Fermierului”

Mediafax acum o ora
Guvernul a decis să majoreze bugetul schemei de ajutor de stat „Creditul Fermierului”. Decizia este luată în şedinţa de vineri a Executivului.

Ultima zi de școală pentru elevi, înainte de vacanță. Calendarul anului școlar 2024-2025

Ziare.com acum 2 ore
Elevii întră în vacanță vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Vor reveni la cursuri luni, 8 septembrie, indiferent dacă alegerile prezidențiale vor avea loc în luna septembrie sau decembrie. Calendarul complet al anului școlar 2024-2025 a f

Ciolacu, despre recalcularea pensiilor: se încearcă specularea de către unele firme de arhivare

Mediafax acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că unele firme de arhivare încearcă să speculeze procedura prin care pensionarii vor primi acasă plicurile cu decizia de recalculare a pensiei. Este ilegal şi imoral, cei responsabili trebuie sancţionaţi, a spus Ci

Republica Moldova, un pas mai aproape de UE. Maia Sandu a semnat decretul privind iniţierea negocierilor de aderare a ţării la UE

Mediafax acum 21 minute
„Azi am semnat Decretul privind iniţierea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. De asemenea, la şedinţa Comisiei Naţionale pentru Integrare Europeană, am discutat despre poziţia generală de negocieri a ţării noastre, ce

Restricții de circulație din cauza caniculei în mai multe județe din țară. Când sunt valabile acestea

Ziare.com acum 3 ore
Canicula din ultimele zile afectează traficul din România. Astfel, o serie de restricții vor fi impuse în mai multe județe din cauza valului de căldură, anunță centrul Infotrafic. Astfel, vineri, în intervalul orar 10:00 - 20:00, în condițiile avert

Vremea

București
acum

27°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
lun.

21°/35°
Iasi
acum

24°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/25°
Constanta
acum

26°
vin.

20°/26°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

26°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/33°
dum.

17°/28°
lun.

18°/26°
Timisoara
acum

31°
vin.

20°/37°
sâm.

21°/39°
dum.

20°/32°
lun.

18°/31°