Vă mai amintiţi de întrebarea „Credeţi în Dumnezeu, domnule Iliescu?“, adresată de fostul preşedinte Emil Constantinescu contracandidatului său Ion Iliescu, în 1996, în campania pentru Cotroceni? În multe cazuri, credinţa se dovedeşte asul din mâneca politicienilor, dornici să adune voturi.
Cât de important este Dumnezeu la Casa Albă? Sau la reşedinţa cu numărul 10 de pe Downing Street? Sau, de ce nu, chiar la noi, la Cotroceni? De la Bucureşti şi până dincolo de Ocean, la Washington, „pluteşte“ o întrebare, la care nu este deloc uşor de găsit un răspuns care să mulţumească pe toată lumea: cât de mult contează religia în politică şi cât ar trebui să conteze?
În urmă cu 13 ani, luat la întrebări în legătură cu credinţa sa în Dumnezeu, fostul preşedinte Ion Iliescu s-a limitat să spună că este liber-cugetător, mărturisirea sa având drept consecinţă pierderea multor voturi, ştiut fiind faptul că românii sunt un popor profund credincios. Religia nu stârneşte controverse doar pe plaiuri mioritice. La un moment dat, luat prin surprindere de insistenţele cu privire la credinţa premierului britanic Tony Blair, purtătorul de cuvânt al acestuia, Alastair Campbell, a declarat spontan: „We don’t do God“, altfel spus, şeful său „nu se ocupă de Dumnezeu“. De altfel, religia a fost dintotdeauna un subiect tabu pentru premierul britanic, care la finalizarea mandatului său a trecut de la anglicanismul liberal la catolicismul conservator. Cu ocazia documentarului „The Blair Years“, dedicat de BBC celor zece ani petrecuţi de Blair pe Downing Street, fostul premier a mărturisit că a refuzat să vorbească despre religie tocmai pentru că, într-o ţară conservatoare precum Marea Britanie, credinciosul este confundat cu uşurinţă cu un „ciudat“. În plus, cotidianul Herald Tribune ne aminteşte că în discursul televizat rostit în ajunul invadării Irakului, Blair ar fi dori