Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Echinocţiul deblochează creditarea în România

Publicat in Buna ziua Brasov, sâmbătă 7 martie 2009 ·

Guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu, s-a arătat, vineri, la Braşov, la Conferinţele Institutului Bancar Român, extrem de optimist cu privire la şansa ţării noastre de a încheia anul acesta cu o creştere economică, chiar şi de doar 1 – 2%, care ar fi considerată foarte bună, în condiţiile în care majoritatea statelor din Uniunea Europeană şi-au anunţat deprecieri economice majore. „Cea mai afectată va fi, se pare, zona euro”, a spus guvernatorul, la Braşov. Mai mult, Isărescu a precizat că în această primăvară, „să spunem că o dată cu echinocţiul”, creditarea va fi deblocată. Isărescu crede că este foarte posibil ca România să aibă o creştere economică în acest an, pe motiv că ţara noastră nu are legături foarte puternice cu statele afectate de criză. „Da, de acord, suntem în Uniunea Europeană, dar noi avem, de exemplu, venituri din export doar 25 – 30% din PIB, în timp ce Cehia are, de pildă, 70% din PIB din export”, a explicat Isărescu. Acesta a criticat administraţia românească, declarând că este slab pregătită, din moment ce nu reuşeşte să atragă fondurile structurale care ne-au fost puse la dispoziţie de către UE.

„România va trebui să îşi recâştige propria piaţă în ceea ce privelte industria alimentară, dar nici industrie alimentară nu mai avem. Ne-am orientat spre industria auto, iar când producătorii auto din Germania au probleme, suferă şi producătorii de subansamble din Transilvania”, a arătat Isărescu. El a mai declarat că România ar putea avea de câştigat de faptul că este o ţară preponderent agrară. „La sate, oamenii nu prea sunt interesaţi de criză, ei mai repede se interesează dacă plouă sau dacă e secetă”, a spus sursa citată, adăugând că România ar putea avea foarte mult de câştigat dacă ar reuşi să îşi pună agricultura la punct.

De asemenea, Isărescu a precizat că se observă o scădere a creditului neguvernamen

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 3 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 2 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 3 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 31 minute
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 5 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 6 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 2 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Emisiunile zilei luni, 21 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 57 minute
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 3 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Vremea

București
acum

25°
dum.

18°/34°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

22°
dum.

17°/32°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

22°
dum.

19°/30°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

23°
dum.

19°/34°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°