De la Brătianu la Băsescu, conducerea statului a promis un viitor mai bun pentru moţi. Singurul care s-a ţinut de cuvânt a fost însă Ceauşescu, şi asta pentru că nu le-a făgăduit nimic. Pe moţi îi vizităm din când în când, rătăcind ca turişti prin Apuseni. Însă, pe cât de frumoşi sunt munţii ăştia, pe atât de greu este de trăit în ei.
Satele din Apuseni sunt izolate de marile oraşe, iar drumurile sunt de speriat. Spre exemplu, la gheţarul de la Scărişoara urci pe un drum îngrozitor. Ca turist cu rucsac în spate, poţi spune că îţi convine, că oricum te-ai săturat de atâtea maşini. Cum ar fi însă să trăieşti aici?
Cei aproximatv 250.000 de moţi sunt doar un exemplu, în aceeaşi situaţie fiind alte sute de comunităţi izolate în Carpaţi, fie ei Orientali, Meridionali sau Occidentali.
În 1996, legea moţilor a fost votată de Parlamentul României, după ce comuniştii anulaseră o măsură asemănătoare luată de guvernul liberal din perioada interbelică. Însă, la aproape 13 ani de la actul normativ, mai nimeni nu îl respectă. Familiile de moţi nu primesc cei 15 metri cubi de lemn ce li se cuvin anual, iar Romsilva arată cu mâna spre stat.
Moţii şi economia de piaţă
Dacă Ceauşescu nu a reuşit să depopuleze Ţara Moţilor, capitalismul este cât pe ce să o facă, deşi nu şi-a propus-o. În lipsa unor programe clare de dezvoltare, tot mai mulţi moţi au ales Italia şi Spania. Întrebarea nu e dacă aceştia se vor întoarce acasă. Probabil că mulţi o vor face. Dar vor mai fi ei dispuşi să continue tradiţia străbunilor? Meşteşugul lucrului în lemn, minunatele cântece moţeşti, vor dăinui ele peste, să zicem, cincizeci de ani?
“Legea a fost bună, însă nu a avut niciodată susţinere financiară şi nu a putut fi aplicată. În lege, se prevedea o cantitate de material lemnos de 10-15 metri cubi pe an