Curajul feminin e de altă esenţă decât cel masculin? Frica face şi ea parte tot din curaj? Ce forţă a determinat pe miss Earhart să traverseze singură Atlanticul? Ce doză de curaj îi trebuie unei femei pentru a întreprinde singură un raid transatlantic?
EDALIATA. Decorarea aviatoarei Miss Amelia Earhart la Londra
Din dimineaţa în care am aterizat pe câmpul William Gallegher, lângă Londonderry, după vreo 14 ore de zbor de la Port Grace, Newfoundland, mi s-a pus această întrebare de numai ştiu câte zeci de ori. Ezitând a da un răspuns pentru că - drept să vă spun - n-aşi putea preciza cât curaj îţi trebue pentru aceasta sau pentru orice altă ispravă - întrebările au devenit mai profunde.
"Când ai pornit, nu ai avut senzaţia fricei? Şi mai târziu, când ai văzut ieşind flăcări pe ţeava eşapamentului, nu te-ai îngrozit?"
PILOTUL SE SCĂRPINA ÎN CAP. De obiceiu, în ficţiuni, eroul îşi vede în acele ultime momente - că moartea îi e iminentă - întrega viaţă perindându-i-se pe dinaintea ochilor. Ei bine, asta poate fi adevărată în ficţiune; nu ştiu însă dacă şi în realitate. Ştiu doar că niciunul din cei cari au trecut cu adevărat prin momente grele şi mi-au istorisit apoi peripeţiile, nu au pomenit de o asemenea viziune.
Mi-aduc aminte tocmai că vorbeam zilele trecute cu un faimos pilot care face curse comerciale regulate. Avusese de curând un accident. În toiul unei furtuni, pe când se afla în Estul Clevelandului, i se rupsese una din aripile aeroplanului. Totul s-a produs atât de repede, în întunerecul opac şi sub ropotul greu al ploii, încât la început nu şi-a putut da seama ce anume se întâmplase. Simţia doar că aparatul devenise dintr-o dată cu neputinţă de mânuit.
"Ce spaimă trebue să fi tras!" am exclamat eu.
"Da' de unde?! Eram prea ocupat pentru asta în clipa aceea.
