O partidă de şah, canastă sau Monopoly sunt tot atâtea prilejuri de întărire a legăturilor din sânul familiei, susţin psihologii. O plăcere pentru unii, o corvoadă pentru alţii, jocurile de societate au un rol foarte important în coeziunea familiei, sunt de părere psihologii.

Există familii în care tradiţia partidelor de cărţi, de şah sau a jocurilor strategice este respectată cu religiozitate. Anumite seri ale săptămânii sunt rezervate în exclusivitate întâlnirilor între membrii familiei sau între prieteni pentru „una mică”. Nu toată lumea are însă astfel de tabieturi.

„Plăcerea de a juca şi transmiterea acestor practici depind în mare măsură de felul în care cei în cauză au crescut şi de amintirile din copilărie, legate de astfel de jocuri”, explică Patrice Huerre, psihiatru francez, autorul unei lucrări intitulate „Locul jocului”.

Riscuri asumate

Huerre atrage atenţia asupra faptului că practicarea acestor reuniuni de familie are ca pretext organizarea unei partide – indiferent că e vorba de Monopoly, de şah sau de Go - şi că de amintirile legate de astfel de momente depinde perpetuarea de către copii a unor astfel de practici, în momentul când ei vor forma noi familii.

De aceea, unii părinţi, chinuiţi de amintirile neplăcute – spre exemplu, infinita plictiseală a orelor petrecute în compania unui bunic cu care erau obligaţi să joace şah – consideră că astfel de jocuri de societate, alături de copiii lor, sunt doar o pierdere

inutilă de timp. „Prea mulţi adulţi le spun copiilor lor «tu n-ai altceva mai bun de făcut decât să te distrezi?»”, constată cu amărăciune Catherine Dumonteil-Kremer, consultant familial şi autoare a unei lucrări intitulate „Un alt mod de a ne juca împreună.”

Însă, aceşti părinţi greşesc fundamental, avertizează ea, deoarece, „în timpul jocului