Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mamă, azi e ziua ta...

Publicat in Jurnalul, luni 9 martie 2009 ·

Poezioara: "Mamă, azi e ziua ta, / Ziua de 8 Marte, / Ţi-am adus şi eu ce­va, / Ţi-am adus o carte. // E o carte cu vederi // De la noi din ţară / Unde e ca nicăieri / Dulce pri­măvară" se re­gă­sea invariabil în toate programnele ser­bărilor şco­lare de Ziua Mamei.

Era prea sim­plă şi o recitau toţi leneşii, cred de aceea nu mă atrăgea deloc. Mie îmi plăceau poeziile complicate, lungi, la care îmi săreau ochii re­pe­tând. Datorită zelului meu şi dorinţei nestăvilite de afirmare, în clasa I am recitat cu ochii în tavan, fără gre­şeli, "Muma lui Ştefan cel Mare", de Bolin­ti­neanu, culegând bineînţeles laudele de rigoare ale unei asistenţe bi­nevoitoare.

Când am mai crescut, în Gene­rală, toţi ne adunam în cabinetul de istorie, cea mai încăpătoare dintre sălile de clasă. Nu aveam o sală specială de festivităţi, pentru că Ci­libia era o co­mu­nă cu şcoală obiş­nuită, destul de mo­des­tă chiar, aşa că ne strângeam acolo. Nu prea aveam emoţii, căci asta era şi sala unde învăţam de obicei, în banca a treia de lângă geam. Mun­ceam la re­pe­tiţii câte două săp­tămâni cel puţin, în orele de dirigenţie, cele de ansamblu coral şi sportiv. Totul era sub ba­ghe­ta to­va­răşei care supli­nea şi chi­mia, dar cu care ne distram la ansamblul coral, cântând diverse imnuri, ca "Partid, iubit, îţi mul­ţumim!" şi "Soarele şi pionierii". De fel, tovarăşa era educatoare, dar numărul copiilor mici tot scăzuse până când fusese ne­voi­tă să suplinească diverse materii la clasele de şcolari.

Puneam deci în scenă cele mai diverse montaje literar-artistice, care aveau în centru figura blândă, bună şi frumoasă a mamei, dar era obli­gatoriu ca la început să fie o şarjă bine dozată de versuri rimate maiestuos despre prima mamă a ţării, tovarăşa Elena Ceauşescu. În fond, tot o mamă iubitoare e şi ea, adevăr de care nici nu aveam de ce să ne îndoim. @N_

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, într-o lizieră de salcâmi / Se presupune că a fost ucisă, peste o sută de persoane câutând suspectul

News.ro acum 2 ore
Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, în noaptea de vineri spre sâmbătă, într-o lizieră de salcâmi de la marginea satului. Se presupune că a fost ucisă, peste o sută de persoane câutând suspectul.

Cod galben de furtuni, în mai multe judeţe din ţară

Mediafax acum o ora
Sâmbătă între orele 12.00 - 22.00, în zonele montane, în Crişana şi local în Maramureş şi Transilvania vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin intensificări ale vântului, vijelii (viteze în general de 55...65 km/h)

Atenționare pentru românii care călătoresc în Franța. Cele mai multe zboruri spre aeroportul Orly din Paris vor fi afectate de grevă

Ziare.com acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenționare de călătorie pentru românii care se află în Franța, tranzitează țara sau intenționează să zboare spre Hexagon, după ce sindicatul controlorilor de trafic aerian, UNSA-ICNA, a lansat un apel la

"Trei kilometri până la capătul lumii", film regizat de Emanuel Pârvu, a primit Premiul Queer Palm la festivalul de la Cannes

News.ro acum 39 minute
"Trei kilometri până la capătul lumii", film regizat de Emanuel Pârvu, a primit, sâmbătă, Premiul Queer Palm la Festivalul de la Cannes.

Fost agent CIA a pledat vinovat pentru spionaj în favoarea Chinei. Alexander Yuk Ching Ma a lucrat la FBI până în 2012

Ziare.com acum 47 minute
Un fost agent CIA, principala agenţie americană de informaţii, Alexander Yuk Ching Ma, în vârstă de 71 de ani, a pledat vinovat de ”conspiraţie în vederea colectării şi livrării de informaţii despre apărarea naţională” Chinei, anunţă Departamentul a

Salvamont România: Un mort şi cinci răniţi, în ultimele 24 de ore pe munte / 8 apeluri pentru intervenţii

News.ro acum 3 ore
Salvamont România anunţă, sâmbătă, că, în ultimele 24 de ore, o peraoană a murit pe munte, fiind predată medicilor legişti, alte cinci persoane fiind rănite şi predate echipajelor medicale. ”În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont

18.000 de parfumuri contrafăcute, în valoare de peste 4 milioane euro, în Portul Constanţa

Mediafax acum 28 minute
Vineri, o echipă formată din poliţişti de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă şi inspectori vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanţa a controlat un container încărcat cu bunuri, sosit din Emiratele Arabe Unite, având ca destinaţie o

”Zig-Zag printre gândurile mele”, ultima carte a lui Ion Cristoiu, un amestec unic de jurnal, proză și eseu

Gandul acum o ora
Editura Evenimentul și Capital a lansat o nouă carte semnată de Ion Cristoiu, un amestec intrigant de eseu și proză, care combină meditațiile filosofice cu însemnările personale și oferă o experiență unică de lectură, plină de revelații culturale și

Femeie de 72 de ani moartă după ce fiica ei care era la volan ar fi adormit și a intrat într-un TIR

Ziare.com acum 2 ore
O mașină a intrat într-un autotren în județul Galați, la ieșirea din localitatea Piscu spre Tecuci, în dimineața zilei de sâmbătă, 25 mai. Autoritățile transmit că femeia care conducea autoturismul ar fi adormit. În urma accidentului, mama șoferiței

Cutremur în noaptea de vineri spre sâmbătă în judeţul Buzău. Ce magnitudine a avut seismul

Adevarul acum 2 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,7 s-a produs în noaptea de vineri spre sâmbătă, la ora locală 1:27, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCD

Vremea

București
acum

24°
sâm.

15°/26°
dum.

13°/25°
lun.

12°/20°
mar.

14°/21°
Iasi
acum

24°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
lun.

11°/19°
mar.

13°/21°
Constanta
acum

21°
sâm.

16°/21°
dum.

15°/18°
lun.

11°/16°
mar.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/23°
lun.

11°/21°
mar.

11°/20°
Timisoara
acum

23°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/24°
lun.

12°/26°
mar.

11°/24°