Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zâmbet emoţionant

Publicat in Jurnalul, luni 9 martie 2009 ·

"Ştiţi ce trist poate deveni un om care închide uşa şi se lipeşte cu spatele de ea, într-o încăpere în care nu mai trebuie să zâmbească, pentru că nu mai are de înseninat sufletul nimănui?..."

Sunt cuvintele Mihaelei Rădulescu, în care regăsim un mare adevăr. "Aşa mi-am imaginat-o pe Anca, atunci când a înţeles ce-i cu viaţa ei şi ce inutilă e lupta cu forţele care ne depăşesc" - adaugă Mihaela.

Pentru realizatoarea emisiunii "Duminica în familie", Anca Parghel era un model de om care prin zâmbetul său reuşea să îndepărteze orice soi de răutate. "De câte ori ne lasă singuri un om atât de frumos am sentimentul că se vor înmulţi impostorii, golanii, matracucele, netalentatele, bârfitoarele, răutăţile şi tot ce mai înseamnă cancerul lumii. Pentru că Anca era din soiul care impunea respect şi corecta orice pornire greşită. La zâmbetul ei nu puteai răspunde decât la fel şi la bunătatea ei atât de reală nu puteai să opui vreo bârfă de mahala. Mi-e urât fără ea... Sincer şi disperat. Mi-e dor de fiecare om care dispare şi lasă în loc atâta urâţenie şi-atâta impostură. Talentul nostru e din ce în ce mai palid şi mai cuprins de boală. Ne mor oamenii, ne rămân canaliile, ne părasesc energiile bune şi ne ia mama dracului. Aşa simt."

BUNĂTATE SUFLETEASCĂ. "Anca era un model de om care azi nu se mai fabrică. Şi nici nu mai avem cum să-l clonăm, pentru că nu mai ştim să respectăm oameni, ci să scuipăm pe socluri, să urinăm pe statui şi să ignorăm talentul autentic. Ceea ce faceţi voi, cu aceste Ediţii de Colecţie, e exact ce-a făcut Anca o viaţă - a ignorat oamenii răi şi proşti şi a zâmbit tuturor, vorbind, cântând şi simţind mereu curat, simplu, profund, emoţionant...", încheie Mihaela Rădulescu.

"Ştiţi ce trist poate deveni un om care închide uşa şi se lipeşte cu spatele de ea, într-o încăpere în care nu mai trebui

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicki Minaj a fost arestată pe aeroportul din Amsterdam - presa olandeză

Mediafax acum o ora
Nicki Minaj a filmat o parte din întâlnirea sa cu poliţia, postând-o pe reţelele de socializare. În videoclip, se pare că se aude un ofiţer de poliţie spunându-i lui Minaj: „Eşti arestată”. Poliţia olandeză a declarat că o femeie americană în vârstă

Un copil a fost atacat de urs când încerca să hrănească animalul din maşină

Mediafax acum 25 minute
Un copil în vârstă de 8 ani a fost rănit la mână de un urs în localitatea Albeşti, judeţul Argeş. Animalul a atacat copilul sâmbătă când se afla în maşină, atunci când minorul a încercat să hrănească animalul.

Cannes 2024 - „Anora”, de Sean Baker, care spune povestea de dragoste dintre o dansatoare la bară din New York şi fiul unui oligarh, a câştigat trofeul Palme d'Or/ VIDEO

News.ro acum o ora
„Anora”, regizat de Sean Baker, a câştigat, sâmbătă, trofeul Palme d'Or la cea de-a 77-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes, care a avut loc între 14 şi 25 mai. Acesta este primul Palme d'Or american de la „Tree of Life”, de Terrence Malick,

Directoarea turneului Roland Garros a explicat de ce Simona Halep nu a primit un wild card la Grand Slam-ul de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Amelie Mauresmo, directoarea turneului Roland Garros, a vorbit despre motivele pentru care , fostă lideră WTA, nu a primit un wild card pentru a participa la Grand Slam-ul de la Paris.

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

Primele declarații ale bărbatului care și-a ucis nepoata de 8 ani. Unchiul fetiței dă vina pe alcool pentru fapta comisă

Ziare.com acum 5 ore
Bărbatul din comuna Albești, Botoșani, care și-a ucis nepoata și-a recunoscut faptele și dă vina pe alcool pentru gestul comis. Unchiul copilei a fost dus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani cu propunere de arestare preventivă pentru 24 de

Începe construirea primului institut de cercetare în inteligenţa artificială din România

HotNews acum 3 ore
​România va avea un institut de cercetare în inteligenţa artificială prin intermediul căruia va putea să-şi dezvolte propriile soluţii tehnologice, să colaboreze cu parteneri internaţionali şi să formeze specialişti de top în domeniu, a scris sâmbăt

Armata rusă a pierdut peste o jumătate de milion de oameni în Războiul din Ucraina, estimează Statul Major ucrainean

News.ro acum 4 ore
Statul Major ucrainean anunţă într-o serie de comunicate că armata rusă a pierdut 500.000 de oameni în lupte - ucişi sau răniţi - de la 24 februarie 2022, relatează Le Monde. Aceste date nu pot fi verificate, scrie ziarul francez, care precizează că

Incidente înainte de finala Cupei Franţei: Două autobuze în flăcări după ciocniri între fanii echipelor Lyon şi PSG – VIDEO

News.ro acum o ora
Sâmbătă, cu câteva ore înainte de finala Cupei Franţei, dintre PSG şi Olympiqie Lyon, meci clasificat de autorităţi ca fiind de mare risc, ciocniri violente între suporteri au izbucnit la staţia de taxare de la Fresnes, informează AFP. Preşedintele

UPDATE - Timiş: Accident rutier în care au fost implicate un autoturism şi o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Recaş, care mergea la o intervenţie/ Şapte persoane, rănite

News.ro acum 5 ore
Un autoturism şi o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Recaş, judeţul Timiş, au fost implicate, sâmbătă după-amiază, într-un accident rutier produs la Recaş. Şase bărbaţi din autospecială au fost răniţi, trei dintre ac

Vremea

București
acum

18°
sâm.

15°/26°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

13°/16°
Iasi
acum

18°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
mar.

14°/22°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/18°
dum.

13°/19°
lun.

14°/17°
mar.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/23°
lun.

11°/21°
mar.

10°/20°
Timisoara
acum

16°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/25°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°