In ultimele doua saptamani, o avalansa de stiri care mai de care mai negative despre Europa de Est au luat cu asalt pietele de capital ale lumii. Rapoartele alarmante ale agentiilor de rating Moody’s si S&P despre bancile cu filiale in estul continentului au generat un val de panica care s-a raspandit rapid in vestul Europei. Acestea au fost urmate de declaratii panicoase ale Bancii Reglementarilor Internationale si ale analistilor de la banci globale de investitii.

O cauza importanta a acestui val de panica este lipsa de informatii detaliate despre pietele bancare din aceasta zona a lumii. O alta cauza este legata de fundamentarea pronosticurilor pe date observate in trecut in alte zone ale lumii. In lipsa informatiilor autentice si in lipsa reperelor istorice, e la moda sa fii pesimist pe Wall Street in 2009.

Temerile pietelor de capital sunt cu siguranta justificate atunci cand vine vorba despre grupurile bancare reprezentate in regiune, dar nu sunt tocmai potrivite atunci cand ne referim la subsidiarele acestora sau oricare dintre economiile nationale in care acestea actioneaza. Intr-un comentariu publicat imediat dupa raportul Moody’s de acum 3 saptamani imi exprimam parerea ca acel raport este deopotriva tardiv si incomplet, pierzand din vedere diferentele intre tarile din Estul Europei si profilul diferit al fiecarei subsidiare bancare locale.

Tema raportului Moody’s era situatia precara a creditelor contractate de toate bancile din regiune. In timp ce performanta creditelor poate fi pusa sub semnul intrebarii cel putin partial, o serie de aspecte caracteristice estului Europei fac ca aceste credite neperformante sa aiba un efect diferit asupra fiecareia din economiile locale.

Aspectele mentionate mai jos difera de la o tara la alta, dar ele sunt valabile in majoritatea pietelor din regiune:

1. Lipsa legislatiei care sa permit