Decibelii au dat în clocot pe la tocşoaiele fotbalistice ale finalului de săptămână. Întâmplările din primele două etape ale returului au lovit dur în lenea bovină a optimiştilor, a celor care propovăduiau ideea unor confruntări încrâncenate, dar curate. Acum, când taraba primei divizii şi-a dat jegul pe faţă, dihăniile bipede au luat foc. Nici nu mai poţi distinge între hoţi şi păgubiţi.

Toţi ţipă ca din gură de şarpe, sunt toţi o apă şi-un pământ. În situaţia în care tentaţia fraudei are caracter metastazic, diferenţa de tratament este impusă doar de categoriile de greutate. Caimacul scandalurilor este luat de grangurii cărora le dă mâna să facă japcă pe faţă, discuţiile despre ciorditorii prafului de pe tobă trecând în plan secund. Dar şi în judecarea inculpaţilor care aparţin aceleiaşi categorii de greutate apar interpretări nuanţate subiectiv, în funcţie de antecedente. Pentru aceleaşi fapte, echipele care au în spate istorie grea beneficiază de un tratament mult mai sever decât echipele care nu au apucat încă să fie amprentate.

Dinamoviştii au fost puşi cu capul pe tăietor după meciul de la Mediaş. Mânia generală a atins cote paroxistice. Discursurile acuzatoare beneficiază de documentarea bogată care populează amintirile. Sunt scoşi de la naftalină şi lustruiţi cu hărnicie epoleţii ticăloasei miliţii. Sunt exploatate şi aptitudinile de bagajist ale lui Tiberiu Lajos. Cel despre care se povesteşte că ar fi măsurat capacitatea unui autocar de-al dinamoviştilor folosind ca etalon nişte lăzi cu vin. Prestaţiile precedente ale arbitrului şi excesul de fudulie din discursurile finanţatorilor dinamovişti sporesc consistent frişca scandalului. Nu spun că în spatele umpluturii subiective nu stă o realitate condamnabilă. Chiar frauduloasă. Compar însă tratamentul aplicat dinamoviştilor cu cel de care beneficiază, de pildă, CFR. Încă neampr