Motivaţia guvernatorului RBDD, Grigore Baboianu, s-a rezumat la lipsa cunoştinţelor referitoare la definiţia termenului de „pescuit piscicol" * Acesta a mai venit şi cu propunerea încredinţării către populaţia locală a dreptului de valorificare a resurselor din Deltă
După ce ministrul Mediului, Nicolae Nemirschi, a declarat, vinerea trecută, la Constanţa, că „povestea cu pescuitul industrial se va termina", la începutul acestei săptămâni, Guvernatorul Deltei, Grigore Baboianu, a refuzat să se pronunţe concret în acest sens.
Încă din 2008, problema legată de pescuitul din Delta Dunării a constituit tema unor dezbateri publice, în cadrul cărora actualul guvernator al Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării a susţinut ideea că resursa piscicolă trebuie valorificată nemijlocit, prin încredinţare directă către asociaţiile de pescari. La acel moment, ideea a rămas la stadiul de propunere, fără ca, ulterior, să se concretizeze într-un act normativ.
La întâlnirea pe care ministrul Mediului, Nemirschi, a avut-o, vineri, cu asociaţiile patronale din turism, problematica reprezentată de pescuitul industrial a fost foarte serios luată în calcul. Nemirschi a declarat că, în maximum două-trei săptămâni, va fi emisă o ordonanţă de urgenţă, în sensul interzicerii pescuitului industrial în Delta Dunării.
De cealaltă parte, guvernatorul Deltei a refuzat să se pronunţe în ceea ce priveşte intenţia declarată a ministrului: „Nu ştiu ce înseamnă pescuit industrial. Ştiu că în Deltă există pescuit comercial, iar toate aceste tipuri sunt reglementate de legile în vigoare. Nu ştiu care din cele patru categorii de pescuit este vizată prin interzicerea pescuitului industrial şi nu pot să îmi fac un punct de vedere, cât timp nu se defineşte această noţiune", a declarat acesta pentru Agerpres.
Resursele Deltei, date populaţiei locale
Pe