Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nurhan Ali vorbeste despre manipularile DNA

Publicat in Ziua Constanta, miercuri 11 martie 2009 ·

Directorul executiv al HCM Constanţa şi, totodată, consilier local, Nurhan Ali, a dat din nou declaraţii în procesul în care Constantin Babuş este acuzat de fapte de corupţie. Audierea sa are loc la aproximativ un an de la primele declaraţii date în faţa instanţei în această cauză.

Babuş este judecat alături de Marius Tărcatu şi Ionel Pilat, pentru luare de mită şi, respectiv, şantaj. Aproape fiecare cuvânt din declaraţia de ieri a lui Nurhan Ali, dată în faţa magistraţilor Curţii de Apel, se regăseşte în cea dată în urmă cu aproape un an, la Tribunal. Directorul executiv al HCM Constanţa a povestit, din nou, cum, într-o seară din octombrie 2005, se afla la Terasa Colonadelor, unde stătea la o masă cu Nicolae Terzi, patronul restaurantului. Ali a relatat că, la aproximativ jumătate de oră de la sosirea sa, în local au apărut şi Dumitru Burcin cu soţia lui, care s-au aşezat la masa lor. „Am constatat că Mitică era foarte speriat, supărat şi mi-a precizat că a făcut cea mai mare prostie din viaţa sa, că a depus plângere împotriva unor funcţionari din Primăria Constanţa", a spus Nurhan Ali. „Burcin mi-a mai spus", a continuat acesta, „că, la aflarea veştii că aceşti funcţionari au fost arestaţi, şi-a dat seama că a fost manipulat de procurorii DNA şi că, de fapt, ţinta celor de la DNA nu erau cei doi funcţionari publici, ci primarul Radu Mazăre şi Nicuşor Constantinescu". Ulterior, martorul a povestit despre întâlnirea care a avut loc în aceeaşi seară, la restaurant, între Burcin şi socrul lui Ionel Pilat, aranjată de Nicolae Terzi. În aceste condiţii, instanţa de apel a dispus reaudierea lui Terzi şi a lui Dumitru Burcin, iar înfăţişarea următoare va avea loc pe 7 aprilie. În mai 2008, Constantin Babuş a fost găsit vinovat de acuzaţiile ce i se aduc şi a fost condamnat de judecătorii Tribunalului la doi ani şi zece luni de închisoare, cu suspendare,

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident la o fabrică de lactate: Patru bărbați au căzut într-un bazin de decantare. Doi au murit. A fost chemat elicopterul SMURD VIDEO

Ziare.com acum o ora
Patru bărbaţi au căzut, duminică, 23 iunie, într-un bazin de decantare din curtea unei fabrici de caşcaval din localitatea Ibăneşti, judeţul Botoşani. Echipajele de salvare i-au scos pe cei patru în stop cardiorespirator. În cazul uneia dintre victi

Informații de ultimă oră Ar fi fost găsit cadavrul tânărului luat de viitura râului Natisone din Italia

Ziua Constanta acum 54 minute
Un cadavru a fost găsit duminică dimineaţă în râul Natisone, în apropierea albiei unde a avut loc accidentul în care au fost implicaţi cei trei tineri români. Deocamdată nu există o identificare oficială, dar este practic sigur că este vorba despre

Incendiu la un hotel din Ploieşti. În clădire era doar angajatul de la recepţie

News.ro acum 47 minute
Un incendiu a izbucnit, duminică după-amiază, la un hotel situat într-un cartier de la periferia Ploieştiului. În urma evenimentului nu au fost victime, în clădirea afectată de foc aflându-se doar angajatul de la recepţie.

Doi turişti, atacaţi şi răniţi de un urs în staţiunea Slănic Moldova

Mediafax acum 2 ore
Jandarmii băcăuani au intervenit duminică, după un apel la numărul unic de urgenţă 112, la ora 10:54. Jandarmii au fost direcţionaţi în zona unei unităţi de cazare, unde un bărbat şi soţia acestuia au fost răniţi de un urs. Jandarmii i-au găsit pe b

Român înjunghiat, după meciul de la EURO 2024 cu Belgia

Ziua Constanta acum 2 ore
Incident sângeros în Belgia, căruia i-a căzut victimă un român de 22 de ani. Totul s-a întâmplat în orășelul Rijkevorse, după meciul Belgia – România 2-0, de la Campionatul European din Germania. Un grup de români a fost atacat de mai mulți belgieni

ANM emite avertizare Cod Roşu de vreme rea în Sibiu

Mediafax acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Roşu valabilă până la ora 15.50, în zece localităţi din Sibiu. Se vor semnala grindină de medii şi posibil mari dimensiuni, vijelie cu rafale de peste 90 km/h, averse torenţiale ce pot

UPDATE - TASS: Trei morţi şi 100 de răniţi la Sevastopol în urma unui atac cu rachete ucrainene - VIDEO / Rusia consideră că SUA sunt responsabile şi ameninţă cu un „răspuns”

News.ro acum 35 minute
Un atac ucrainean cu rachete a ucis trei persoane, printre care un copil de doi ani, şi a rănit aproape 100, duminică, la Sevastopol, în Crimeea, peninsula ucraineană anexată de Rusia în 2014, relatează agenţia oficială rusă TASS. Acest oraş portuar

Mesajul selecţionerului Edward Iordănescu după înfrângerea cu Belgia la Euro: „Am dat totul pentru România şi pentru români"

Mediafax acum o ora
După meciul pierdut sâmbătă cu 2-0 de Belgia la Euro 2024, selecţionerul României, Edward Iordănescu, a transmis un mesaj de recunoştinţă faţă de suporterii şi întregul popor român. El a subliniat sacrificiul şi lupta jucătorilor din teren, care „au

Poliţiştii atrag atenţia asupra unei noi metode de înşelăciune, denumită „Coletul”. Oamenii primesc prin curier cotele nesolicitate, pentru care li se cer câteva sute de lei, obiectele din pachet valorând mult mai puţin

News.ro acum 3 ore
Poliţiştii atrag atenţia asupra faptului că o nouă metodă de înşelăciune ia amploare. Este voeba despre metoda denumită „Coletul”, care constă în trimiterea, către destinatari, a unor colete cu „cumpărături”. Cei care le primesc trebuie să plătească

Satul românesc care va deveni cea mai mare bază aeriană NATO din Europa. Reportaj BBC: ”Prezența SUA este mult mai mare aici”

Ziare.com acum 5 ore
Șase avioane RAF Eurofighter Typhoon sunt așezate pe calea de rulare, cu două motoare turate, în timp ce personalul de la sol se grăbește să adauge ultimele detalii înainte de decolare. În depărtare, un nor de praf se ridică deasupra șantierului und

Vremea

București
acum

34°
dum.

19°/35°
lun.

20°/35°
mar.

21°/33°
mie.

20°/33°
Iasi
acum

28°
dum.

18°/29°
lun.

18°/26°
mar.

15°/27°
mie.

16°/28°
Constanta
acum

28°
dum.

19°/28°
lun.

20°/26°
mar.

21°/25°
mie.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

27°
dum.

18°/29°
lun.

17°/27°
mar.

16°/29°
mie.

17°/27°
Timisoara
acum

31°
dum.

21°/33°
lun.

18°/31°
mar.

18°/33°
mie.

19°/34°