Unsprezece proze care alcătuiesc, de fapt, un roman incidental. Unul dintre cei mai titraţi scriitori ai noului val, deopotrivă scenarist, jurnalist şi coordonator al colecţiei „Ego. Proză”, Teodorovici (n. 1975) revine cu un volum de povestiri care „deghizează” un roman. Naratorul fără nume, jurnalist de profesie, şi prietenul său, scenaristul unui sitcom, beau singuri într-un bar şi ascultă Leonard Cohen:„«Spune, şamane,» i-a zis barmanului prietenul meu, «uită-te la noi şi zi-ne naibii: nu sîntem nişte futuţi?». «Nu, cum naiba?

Nişte frumoşi învinşi!» am simţit eu nevoia să-l corectez. Barmanul ne-a fixat atent, pe rînd, s-a şters de transpiraţie cu mîneca şi s-a uitat aşa, lung, la prietenul meu şi parcă l-a rugat cumva cu privirea aia să nu-l lase să răspundă. Dar asta nu s-a în-tîmplat, pentru că celălalt tocmai mormăia, cu mîna la inimă, «touch me with your naked hand or touch me with your glove», aşa că barmanul a trebuit să se uite la mine şi să spună: «Nu ştiu.»

Şi mi-a plăcut, mi s-a părut deştept. Pentru că nu mă simţeam atunci deloc frumos. Dar trebuie să spun totuşi că un pic de învins mă simţeam. Şi mă simţeam aşa pentru că, la drept vorbind, eu aveam aproape 33 de ani şi eram căsătorit de zece, iar prietenul meu avea fix 35, adică îi împlinea chiar în acea seară, şi era căsătorit de doişpe. Şi discuţia noastră pornise tocmai de aici.

Că îmbătrînim, şamane, futu-i mama mă-sii. Că îmbătrînim, a zis, apoi eu am dat din cap şi am spus, nici eu nu mi-am dat seama de unde mi-a venit, dar aşa am făcut, am dat din cap şi am spus că-i adevărat, că am stat într-o seară şi m-am gîndit la asta, la faptul că deja nu prea-mi mai construiesc planuri de viitor, ci am ajuns să-mi trăiesc planurile, iar asta e trist, foarte trist. ” (din „Şobolanul e mai viu decît ţestoasa”)

Frustrări de bărbat

To