Traian Băsescu ştie cum să se folosească de cuvinte. Dar ce folos, cînd acestea zburdă bezmetice fără a se întîlni cu realitatea? Reformă, Solidaritate, Austeritate sau formula magică de ieşire din marasm. Reformei, românii îi sînt datori de două decenii. Solidaritatea lipseşte din vocabularul naţional. În sfîrşit, cu austeritatea românii s-au mai întîlnit şi coabitarea a funcţionat. Este drept, se întîmpla în vremurile în care erau supuşii religiei egalitariste. Ulterior, s-au convertit şi au început să se închine Zeului consumist. Austeritatea – calea spre mîntuire a popoarelor mici, asistate. Conduse de preşedinţi de aceeaşi talie, pe care discursurile pe alocuri inspirate, pe alocuri pline de locuri comune, nu-i absolvă de responsabilitate. Una pe care preşedintele în funcţie o împarte cu fostul Guvern, cu partidul de suflet – pe care l-a lăsat să se joace, inconştient, cu promisiunile electorale – şi cu PSD, în a cărui cîrdăşie se complace. Acum, Jucătorul pare să piardă partida din mînă. Arbitru autoritar este criza – mult mai gravă prin consecinţele ei asupra economiei româneşti decît s-a anticipat. Publicul huiduie. Traian Băsescu oferă lacrimi, sudoare şi sînge, după ce administraţia prezidenţială şi-a majorat bugetul. Funcţionarii publici sînt pregătiţi să intre în grevă dacă Executivul recurge la concedieri şi le diminuează veniturile. Profesorii vociferează, pensionarii murmură, medicii emigrează. Pe acest fundal social, Traian Băsescu a oficializat în Parlament începerea negocierilor cu FMI. România are nevoie de o centură de siguranţă, pe care o poate oferi doar un împrumut extern, a avertizat el. Problema ar fi – a subliniat preşedintele – deficitul de cont curent şi, în special, cele 24 de miliarde de euro, datorie privată care ar trebui achitată anul acesta. Uniunea Europeană poate oferi finanţare României, dar numai în parteneriat cu FMI, pe