Să mă ia de gât, nu alta. Să mă imobilizeze. Că să nu parchez aici că n-am voie, că să-i zic unde mă duc, că să nu îndrăznesc să intru, că el își face datoria și el își face datoria și mai presus de toate el își face datoria.
Totul foarte agresiv. Un paznic, i-am cerut numele și pe ecuson nu puteai distinge nimic, doar Titi, asta așa, că m-am încăpățânat eu să citesc ceva pe murătura aia zisă hârtie de identificare. Și Titi ăsta, om la vreo 60 și ceva de ani, păzea Hotelul fost “București”, partea cu apartamente pentru parlamentari, doctori, ingineri, ce știu eu, oameni detașați pe perioade mai lungi în Capitală.
Îmi veniseră și mie niște prieteni din Iași și m-au chemat să luăm micul dejun în apartamentul prietenului lor, deputatul nu-știu-cum. Intrarea e pe la fostul restaurant Velvet, venind dinspre Știrbei Vodă pe stânga. Dau să parchez, răsare viteazul să apere onoarea hotelului, ce, nu există paznic? Există, există, știm cu toții importanța lor. Unde merg? Păi în interior. La cine - mă întreabă deja enervat. Îi spun numele prietenilor. Nu locuiesc aici, sunt în vizită și ei la un om care stă aici. Cum îl cheamă. Nu știu. Nu am voie să parchez. Și ca un argument suprem îmi arată camera de luat vederi, ca unul care știe care-i treaba cu reality-show-rile. Mă duc spre cameră și îmi cer iertare (n-am putut să bag și lacrima) că nu știu toate datele necesare și promit că parchez în altă parte.
Zis și făcut. Mă întorc perpedes și tot la cameră mulțumesc condițiilor minunate și propun ca portarul să fie promovat la Athenee Palace, ba chiar mai sus. În loc să-mi mulțumească, ăsta se înfige în mine, că n-am voie să mai fac un pas, că el își face datoria. Că să-i spun la cine merg. Nu știam numele titularului. Nu, că nu intru. Precizez că intrasem cu o seară înainte lejer, nu mă întrebase nimeni nimic, dar acum datoria o cerea. Dau t
