Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Piesa de teatru din sufragerie

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 13 martie 2009 ·

Lorgean Theatre este, in cateva cuvinte, un experiment initiat de artistul Jean Lorin Sterian, care gazduieste piese de teatru in garsoniera sa de langa Cismigiu. Piesa la care am participat eu s-a numit Gargaland, este o productie lorgeantheatre&HydraSociety, apartine Rucsandrei Pop si a fost jucata (vorbita) de Rucsandra Pop si Lala Misosniky, sub supravegherea atenta a lui Jean Lorin Sterian, care in timpul spectacolului rasfoia in liniste dialogurile scrise si se juca cu o pipa asortata la costumatia sa retro interbelica. Piesa in premiera s-a jucat intr-o sambata, iar eu am primit un telefon la pranz prin care mi se cerea sa ajung pe strada Sipotul Fantanilor la ora 7 fara un sfert si sa aduc cu mine un obiect pe care l-as pune pe tava pentru un copil, la taierea motului (conform traditiei ortodoxe). In piesa este vorba despre ce ii este ursit unui copil la nastere, iar "publicul va fi format numai din femei gravide, e un experiment pentru premiera". Am ajuns la timp pentru intalnire, am urcat cateva etaje cu liftul, doar eu cu doua femei gravide (scria pe o placuta maxim 5 persoane) si am ajuns in apartament. Am intrat din hol intr-o camera intunecata in care se auzea coloana sonora de la Tom&Jerry si unde croseta de zor una dintre actrite. Inainte ca piesa sa inceapa, in asteptarea intarziatilor, doamnele gravide (majoritatea figuri cunoscute din lumea underground sau fashion a Capitalei) s-au asezat confortabil pe pernele improvizate pe jos si au discutat putin despre chestii "de gravide". Am fost chiar si eu intrebata cand trebuie sa nasc - "nu sunt gravida" am spus timida. A inceput si piesa care a tinut aproximativ o jumatate de ora si care a fost spusa aproape in soapta de actrite, in camera atmosfera devenind intima ca inainte de culcare cand ascultai povesti spuse de parinti (au contribuit si energiile materne care pluteau in aer). Mie mi-a placut,

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rupert Murdoch s-a căsătorit pentru a cincea oară / Mireasa este fosta soacră a lui Roman Abramovici

HotNews acum o ora
Magnatul media Rupert Murdoch s-a căsătorit pentru a cincea oară, sâmbătă, în cadrul unei ceremonii care a avut loc în podgoria sa din California, relatează bbc.com. Rupert MurdochFoto: London Entertainment / Splash / Profimedia Images Murdoch, în v

E haos în Germania! Atenţionare de călătorie pentru zona Bavaria, acolo unde va sta România la EURO 2024

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Federală Germania, Landul Bavaria, că autoritățile locale au emis avertismente de furtuni puternice (cod portoca

Olaf Scholz, mesaj tranşant pentru Putin: Vom apăra fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO

Ziare.com acum 40 minute
Recenta mişcare a NATO de a-şi întări frontiera estică are ca scop descurajarea Rusiei, a declarat cancelarul german Olaf Scholz, adăugând că ar trebui să fie clar pentru Moscova că alianţa va fi pregătită să se apere dacă va fi necesar, relatează R

Au fost găsite trupurile celor două tinere de origine româna dispărute în apele râului Natisone din Italia

Ziare.com acum 6 ore
Cele două tinere care au dispărut în apele râului Natisone din Italia au fost găsite fără viață. Este vorba despre Bianca Doroş şi Patrizia Cormos. Băiatul care le însoțea este căutat în continuare. Ele au fost găsite duminică dimineaţă, 2 iunie, în

Resctricțiile OPEC+ asupra producției de petrol, eliminate gradual abia din 2025

Capital acum 59 minute
Decizie luată astăzi cu privire la producţia mondială de petrol. Grupul ţărilor OPEC+ a hotărât să prelungească, pentru moment, reducerile impuse asupra producţiei ce sunt în vigoare de la finalul anului 2022.

Sondaj Avangarde în București: Scor strâns pentru Primăria Capitalei între Nicușor Dan și Gabriela Firea

HotNews acum 6 ore
Actualul primar al Capitalei Nicuşor Dan, independent susţinut de Alianţa Dreapta Unită, se situează pe primul loc în topul opţiunilor pentru Primăria Generală, cu 28,6%, urmat de Gabriela Firea (PSD), cu 26,5% din intenţiile de vot, relevă un sonda

Coreea de Nord suspendă trimiterea de baloane cu gunoaie către Coreea de Sud

Ziare.com acum o ora
Coreea de Nord s-a angajat duminică să "suspende" lansarea de baloane umplute cu gunoaie către Coreea de Sud, relatează AFP. "Vom opri temporar dispersarea de deşeuri de hârtie peste graniţă", a precizat agenţia oficială nord-coreeană de presă KCNA,

Fostul președinte SUA, Donald Trump, și-a făcut cont de TikTok, după ce încercase să-l interzică în timpul mandatului său

Ziua Constanta acum 2 ore
Candidatul republican la preşedinţia SUA, Donald Trump, şi-a lansat contul de TikTok, platforma de socializare dedicată clipurilor video ce este deţinută de compania chineză ByteDance şi pe care a încercat să o interzică pe când era preşedinte. Pu

VIDEO Încăierare între militanții PSD și PNL la Belciugatele. Poliția a deschis dosar penal pentru lovire

HotNews acum 4 ore
Susţinătorii PSD şi PNL s-au luat la bătaie, sâmbătă, în comuna Belciugatele din judeţul Călăraşi. Scandalul a avut loc în stradă, în satul Măriuţa, unde echipele de campanie ale celor două partide au fost la un pas de a se încăiera, ei filmându-se

Israelul acceptă planul lui Biden pentru Gaza, chiar dacă "nu este o înţelegere bună". Declarațiile unui consilier al lui Netanyahu

Ziare.com acum 2 ore
Un consilier al premierului Benjamin Netanyahu a afirmat, duminică, că Israelul a acceptat un acord-cadru pentru dezamorsarea conflictului din Gaza, promovat acum de preşedintele american Joe Biden, deşi l-a descris ca fiind imperfect şi necesitând

Vremea

București
acum

28°
dum.

19°/30°
lun.

20°/33°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
Iasi
acum

25°
dum.

18°/29°
lun.

16°/30°
mar.

17°/30°
mie.

16°/26°
Constanta
acum

27°
dum.

19°/27°
lun.

20°/25°
mar.

19°/23°
mie.

19°/27°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

14°/24°
lun.

13°/24°
mar.

14°/25°
mie.

13°/22°
Timisoara
acum

26°
dum.

15°/27°
lun.

17°/23°
mar.

14°/22°
mie.

15°/26°