Cu acordul autorului, Tihamer Czika, am preluat de pe blogul Limba Cailor un articol aparut prima oara in Romania, Libera in viitor. E un articol lung pe care sunt onorat sa-l gazduiesc. Nu sunt de acord cu toate asertiunile dar cred ca este absolut necesara o cultura a dialogului civilizat, scrie Dan Selaru, pe blogul lui.
Prejudecatile maghiarofobe si adevarul despre ele (I)
Scriind online de mai mult de doi ani pe teme interetnice, am avut parte de sute de discutii romano-maghiare foarte interesante. Unele au avut sens, altele parca au pornit din start cu piciorul stang. Dar nu cred ca a fost vreuna in care nu au aparut interlocutori care au venit cu aceleasi argumente anti-maghiare arhicunoscute si arhifolosite, care nu prea au acoperire in realitate.
Majoritatea lor sunt prejudecati nascute in constiinta romaneasca in perioada tulbure a anilor ‘90. In acest articol nu imi propun sa le cataloghez pe toate.
Nu ma ocup acum de cele legate de istorie. Istorie obiectiva nu exista de nicio parte. In general cred ca discutiile despre istorie sunt total contraproductive, atata timp cand suntem crescuti cu manuale total paralele.
Cred insa ca a explica prejudecati despre prezent si viitor ar fi necesar si binevenit. In continuare o sa incerc sa arat adevarul aflat in spatele celor mai folosite 12 argumente, lozinci anti-maghiare din Romania. In articolul de azi o sa discut un numar de 6, urmand sa inchei materialul saptamana viitoare, cu alte 6.
1. Ungurii vor sa ne ia Ardealul
Acuzatia clasica, probabil cea mai folosita, cea care vine aproape ca un reflex cand se vorbeste despre maghiari.
In primul rand cu privire la Ungaria ca stat trebuie stiut ca acesta nu si-a manifestat oficial niciodata interesul, nici politic, nici juridic pentru re-anexarea Transilvaniei dupa anul 1947. In acel