Cerul a fost mai mult noros în jumătatea nordică a ţării, unde au căzut precipitaţii sub formă de ploaie, lapoviţă şi ninsoare, în general slabe cantitativ, în timp ce în celelalte regiuni înnorările au fost temporare.
Numai în Oltenia vremea a fost bună. Aici s-au înregistrat valori termice mai ridicate atât ziua, cât şi noaptea. La munte a mai nins, iar stratul de zăpadă a continuat să crească. Astfel s-a ajuns la 337 cm la Bâlea Lac. Vremea va fi schimbătoare, cu precipitaţii slabe. (meteorolog Doina Mărăşoiu)
BUCUREŞTI
Azi (duminică):
Cerul va fi temporar noros, dar condiţiile de ploaie vor fi reduse. Maxima: 11°C; minima: 0°C.
Mâine (luni):
Cerul va fi temporar noros şi va ploua slab, mai ales după-amiaza şi în prima parte a nopţii. Maxima: 10°C; minima: 0°C.
Poimâine (marţi):
Cerul va fi temporar noros şi vor fi condiţii să plouă slab. Vântul va sufla slab. Maxima: 10°C; minima: 0°C.
LA MUNTE
Azi (duminică):
Cerul va fi mai mult noros în Carpaţii Orientali, unde îndeosebi ziua va mai ninge slab. În restul zonei montane, cerul va fi variabil, cu unele înnorări noaptea în Munţii Apuseni, unde vor fi condiţii de ninsoare.
Mâine (luni):
Cerul va fi temporar noros şi local va ninge. Vântul va mai prezenta unele intensificări. Dimineaţa şi noaptea, pe arii restrânse, pe văi şi în depresiuni, se va semnala ceaţă.
Poimâine (marţi):
Ziua, cerul va fi variabil în Carpaţii Occidentali şi în vestul Carpaţilor Meridionali şi mai mult noros în rest, unde local va ninge. Spre seară şi în cursul nopţii, înnorările vor fi accentuate în toată zona montană, iar ninsorile se vor semnala pe arii extinse.
Cerul a fost mai mult noros în jumătatea nordică a ţării, unde au căzut precipitaţii sub formă de ploaie, lapoviţă şi ni