Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primăvara creşte numărul gastritelor!

Publicat in Adevarul, luni 16 martie 2009 ·

Persoanele stresate sau cele care fumează şi consumă alcool ori cafea au cele mai mari riscuri. Odată cu venirea primăverii, se intensifică o serie de afecţiuni. Schimbarea alimentaţiei din această perioadă este vinovată de creşterea numărului cazurilor de gastrită. În această perioadă a anului, sunt din ce în ce mai des întâlnite durerile şi arsurile la nivelul stomacului, lipsa apetitului, digestia dificilă, balonările, stările de greaţă şi ameţelile, chiar vărsăturile. Toate acestea sunt simptome specifice gastritei.

Alina Popescu, medic specialist gastroenterolog la Clinica Proctoline din Capitală explică de ce apare mai frecvent gastrita primăvara. „Deşi nu se poate aprecia cu exactitate cu cât creşte numărul cazurilor, un lucru este cert: gastrita este o afecţiune de sezon. Şi aceasta deoarece în acest anotimp consumăm mai multe fructe şi legume, care cresc aciditatea gastrică. Şi astfel o serie de persoane suferă de sindrom  dispeptic (balonări, dureri abdominale)”, explică medicul.

Alimentele iritante, una dintre cauze

În afară de alimentele iritante (condimente, produse cu aditivi alimentari), pentru apariţia inflamaţiei mucoasei stomacului sunt responsabili şi o serie de alţi factori. Printre aceştia se numără medicamentele de tipul antiinflamatoarelor şi infecţia cu bacteria Helicobacter pylori.

Aceasta din urmă afectează peste 75 la sută din populaţia globului. Ceea ce trebuie ştiut este că Helicobacter pylori este principala cauză pentru apariţia cancerului de stomac. Îngrijorător este faptul că, în 70 la sută din cazuri, prezenţa bacteriei este asimptomatică.

Jumătate din persoanele de 60 de ani, afectate

Persoanele cele mai predispuse să sufere de gastrită sunt cele care au o alimentaţie dezechilibrată (care mănâncă o dată pe zi, de exemplu), cele care fumează, cons

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zeci de morți și dispăruți în urma unui incendiu la o fabrică de baterii de litiu. Unde a avut loc tragedia VIDEO

Ziare.com acum 10 minute
Un incendiu devastator a izbucnit luni, 24 iunie, la o fabrică de baterii de litiu în Coreea de Sud, incendiu soldat cu zeci de morţi, informează AFP şi dpa. Iniţial, pompierii sosiţi la faţa locului au anunţat că o persoană a murit şi o alta a sufe

Un şofer turc a încercat să atace cu cuţitul un poliţist de frontieră, la Vama Siret

News.ro acum 22 minute
Un şofer turc aflat sub influenţa băuturilor alcoolice a încercat să atace cu cuţitul un poliţist de frontieră, la PTF Siret. Bărbatul este cercetat acum pentru ultraj şi conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice. ”Sâmbătă, 22 iunie

Știri România Planul Roșu activat după un grav accident rutier! Un autocar cu peste 50 de persoane și un autocamion, implicate

Ziua Constanta acum 3 ore
Planul Roșu de intervenție a fost activat în această dimineață începând cu ora 7.00 în județul Sibiu în urma unui accident rutier. Potrivit IGSU, este vorba despre un autocar care a ieșit în afara părții carosabile pe raza localității Porumbacu de S

A început votul intern în USR pentru alegerea unui nou președinte!

Ziua Constanta acum 14 minute
A început votul intern în USR pentru alegerea unui nou președinte! Anunțul a fost făcut de formațiunea politică pe pagina de Facebook. „De azi-dimineață, de la ora 8:00, membrii USR votează online noul președinte USR. Votul se încheie pe 26 iunie, l

24 iunie - Ziua Avocatului Român

Ziua Constanta acum 51 minute
În fiecare an, la 24 iunie, este celebrată Ziua Avocatului Român, instituită de Congresul Avocaţilor din 1998, ce reprezintă o oportunitate pentru promovarea valorilor profesiei de avocat și a rolului avocatului în statul de drept. Avocații reprez

UPDATE - Luni încep alegerile pentru preşedinţia USR. Şase candidaţi s-au înscris în cursă / Doi dintre candidaţi s-au retras / În primele două ore de la începerea scrutinului online, au votat 2.000 de membri USR

News.ro acum o ora
Primul tur al alegerilor pentru preşedinţia USR are loc luni şi marţi. Preşedintele USR este ales de fiecare membru al partidului, prin vot direct, pe o platformă online. Candidatura a şase membri USR a fost validată în cursa pentru preşedinţia form

UPDATE - Zi de doliu la Premariacco, după ce trupul neînsufleţit al lui Cristian a fost găsit la 24 de zile de la tragedia de la Natisone / Precizările MAE

News.ro acum 2 ore
Primarul localităţii Premariacco, Michele De Sabata, a declarat luni zi de doliu local, după ce trupul neînsufleţit al lui Cristian Molnar a fost găsit la 24 de zile de la tragedia de pe râul Natisone. Consulatul General al României la Trieste este

Județele Constanța și Tulcea, sub cod galben de caniculă! Se vor înregistra temperaturi cuprinse între 33 și 35 de grade

Ziua Constanta acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a actualizat avertizările meteo de caniculă ce vizează mai multe județe din țară. Astfel a fost emisă o avertizare cod galben de val de căldură persistent, disconfort termic ridicat valabilă astăzi 24 iunie 2

Noi informații cutremurătoare despre tragedia de la fabrica de cașcaval din Ibănești. Cum au murit patronul și trei angajați

Ziare.com acum 38 minute
Patru bărbați, printre care și directorul fabricii de cașcaval din comuna Ibănești, județul Botoșani, au murit duminică, 24 iunie. Trei dintre victime au decedat încercând să-și salveze colegul, căruia i s-a făcut rău. Presa locală scrie că acestuia

Primul dispozitiv pentru epilepsie din lume, care controlează crizele, a fost montat în craniul unui băiat din Marea Britanie

G4Media acum 2 ore
Un băiat cu epilepsie severă a devenit primul pacient din lume care a testat un nou dispozitiv montat în craniul său pentru a controla crizele, transmite BBC. Neurostimulatorul, care trimite semnale electrice adânc în creierul său, a redus cu 80% cr

Vremea

București
acum

29°
lun.

20°/33°
mar.

21°/33°
mie.

20°/34°
joi

20°/32°
Iasi
acum

22°
lun.

18°/25°
mar.

15°/25°
mie.

16°/28°
joi

17°/29°
Constanta
acum

30°
lun.

19°/30°
mar.

21°/25°
mie.

20°/24°
joi

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

27°
lun.

17°/27°
mar.

17°/28°
mie.

18°/27°
joi

17°/27°
Timisoara
acum

27°
lun.

19°/31°
mar.

18°/33°
mie.

19°/34°
joi

18°/30°