Cea mai nouă echipă din F1 a impresionat la prima apariţie în public. Se va întâmpla la fel şi în timpul sezonului? Rubens Barrichello şi Jenson Button au obţinut rezultate excelente în testele de la Barcelona de săptămâna trecută, dar zvonurile spun că au folosit un mic truc. Echipa, pe care Ross Brawn a achiziţionat-o luna trecută de la Honda şi a botezat-o cu numele său, a înregistrat prima apariţie în public săptămâna trecută, la Barcelona. Rezultate au fost incredibile şi, mai mult, au atras atât atenţia rivalilor din campionat cât şi a analiştilor.
Barrichello s-a clasat pe locul al treilea în ierarhia celor mai buni timpi în cea de-a doua zi a testelor, după Kimi Raikkonen de la Ferrari şi Kazuki Nakajima de la Williams. Cu o zi înainte coechipierul său, Jenson Button, reuşise al patrulea cel mai bun timp.
Cei doi au păstrat însă ce a fost mai bun pentru final. Button avea să fie cel care în cea de-a treia zi de teste şi-a spulberat concurenţa, clasându-se primul la finalul zilei, cu Massa şi Kubica pe locurile doi şi trei.
Apoi, în ultima zi de teste, veteranul Rubens Barrichello l-a imitat, reuşind cel mai bun timp al zilei la capătul unei sesiuni istovitoare, în care a parcurs 110 tururi de pistă.
Pentru o echipă care nu avea niciun orizont în urmă cu doar câteva luni, rezultatele sunt impresionante. Însă nu toată lumea consideră că ar fi şi reale. Desigur, rezultatele de la teste nu sunt considerate oficiale şi multe echipe încearcă să-şi ajusteze noile monoposturi în funcţie de noil reglementări.
Rapiditatea celor de Brawn a surprins pe mulţi şi circulă zvonuri că cei de la fostă echipă Honda au rulat cu rezervorul aproape gol, tocmai pentru a ieşi în faţă în teste şi a încerca atragerea de noi sponsori.
Incertitudini financiare
Interesant este că până şi c